marți, 23 noiembrie 2010

1=0

o idee de singurătate e când te trezeşti la 3 dimineţa urcându-te pe pereţi de durere
şi îţi doreşti pentru prima dată să ai maşină, să conduci până la prima farmacie, dar nu ai
şi îţi doreşti să trezeşti camera alăturată, dar ştii cât de obosită e
şi îţi doreşti să urli, dar de-abia articulezi un "au"
şi îţi doreşti să suni pe cineva, dar toate telefoanele sunt silenţioase în sfertul nopţii
şi atunci îmi fac un ceai de muşeţel, torn mierea pe lângă şi în gât, deschid cartea şi citesc ignorând corpul
e superb cortazar
azi, când în sfârşit e lumină, vreau să fiu cortazar :)

duminică, 21 noiembrie 2010

bliţexplozie de megawaţi pixelaţi

ieri, după o după-amiază cu amandine, situaţia situaţiei vitaminei i şi interviurile lui al pacino zic da invitaţiei la ArCub pentru a ieşi din peisaj cu vitamina a
o şuşă de altfel, deşi lumea din jurul nostru părea în extaz
mda
şi aşa mi-am dat seama cât de poftă mi-e de teatru de fapt...de teatrul viu, de hamletu' lui vlad mugur, de plaja lui afrim, de peter brook, de un cehov
şi aşa am scos toate caietele de regie din ultimul sertar, toate patru şi m-am aruncat în toate extratextele, comentariile, interpretările, poveştile...foame, foame
am adormit intr-un final ghiftuită cu pofta pe care o aveam atunci, acum cinci ani
şi m-am trezit dimineaţa cu o erupţie a pielii de toată frumuseţea

later edit (adică de luni): am mai dat o şansă aseara la bulandra - caramitru & mihuţ (doamna mihuţ din de ce trag clopotele mitică? de frânghie monşer) şi am plecat înainte să pice cortina peste preateatralitate
highlight-ul serii a fost masajul la gât aplicat vitaminei i, înţepenită după o noapte contorsionată

miercuri, 17 noiembrie 2010

ziua cu gust vegetal

vitamina l m-a vizitat de-am pus masa împreună cu pate vegetal, caşcaval, roşii şi castraveţi muraţi şutiţi de la vitamina a
şi pe nepusă masă m-a scos la tablă şi mi-a dat testu' cinismului
scor: 90%, suta fiind culmea cinismului
cam trist pentru 23 de ani
vitamina l zice "e mai bine aşa (e mai bine aşa?)", rostogolindu-se către maşină
dacă tot am fost tocilara tocilarilor la capitolul cinism, promiţi c-o să-i pui ochi şobolanului?

luni, 8 noiembrie 2010

1-1=0

pentru a-ţi slăbi conştiinţa după un meniu mcdo încearcă coca cola 0
pentru 0 probleme de sănătate, încearcă 0 ţigări
pentru 0 operaţii la măsea, încearcă zânul măseluţ potrivit
pentru 0 dezamăgiri, încearcă 0 aşteptări
ţine minte data viitoare când te trezeşti crezând din nou în 1+1 all inclusive

"până la urmă, în viaţă nu e atât de important să îi înţelegi pe oameni. Viaţa înseamnă să te înşeli asupra lor, să te înşeli şi iar să te înşeli şi apoi, după ce chibzuieşti bine, să te înşeli din nou. Aşa ne dăm seama că suntem în viaţă: când ne înşelăm."
philip roth

ştiu...ştiu că îngerul întreabă de mine, că se roagă şi că are o încredere stupid de naivă în mine
aş vrea să ştie că mi-a fost teamă să-l văd când era la 3 lei distanţă de mine
teamă că îmi va frânge orizontala pentru a mă căra pe verticală
şi nu am curaj
0 curaj
0 încredere

miercuri, 3 noiembrie 2010

ziua cu gust de păr de pisică alb/negrucupurici

- zi-mi, te rog, că e sfârşitul lumii şi d'aia mă suni la ora asta
- nu, da' ce faci mai important ca sfârşitul lumii?
- păi...şi eu ca un om liber...ştii prea bine...un pahar de vin, istoria religiilor a lui eliade
- hai, hai că te-ai prăjit. nu cobori puţin?
- ha...eşti jos?
- da...şi să mor dacă am chef să urc. sunt şi cu pisica în maşină...o las la nişte prieteni.

mă caţăr într-un hanorac, încalec girafele, aer rece bocnă cât să anuleze paharul cu vin
- plec
- unde
- la sibiu

pisica alb/negru mi se înnoadă de picioare
- de tot?
- cel puţin pentru o perioadă
- nu pot să cred că faci asta
- până pe 19 tre' să mă mut. d'aia nu ţi-am dat niciun semn. am cărat tot weekendul. de abia mă ţin pe picioare.
- băi, tu nu poţi să te muţi. nu ai voie să te muţi.
- hai, hai, fără drame d'astea. sunt la 3 ore juma cu busul. termină.
- da...dar era ceva să te ştiu aici, în oraşul ăsta în care-mi număr oamenii pe din ce în ce mai puţine degete. băi, nu. pe bune, nu. nu concep.
- eşti conştientă c-o să ne vedem la fel de des.
- da, clar nu ne vedeam zilnic, da', orişicât...să-mi bag.
- o să vii să stai la mine. termină. eu o să lucrez acolo. am o tonă de chestii şi cel mai probabil o să lucrez şi pentru ăştia d'aici.
- băi...tu ai venit şi m-ai luat acu' 1 an şi ceva din militari la 3 dimineaţa când miorlăiam în telefon. tu, tu, tu.
- termină. chiar e ok că plec...
- ştiu...mă bucur. sincer, mă bucur. dacă mă întristez e din pur egoism pentru că ţin cât ţin la tine. o să fie foarte tare acolo şi chiar cred c-o să-ţi iasă ce-ţi propui.
- hai că se agită pisicacetrebuieadoptatăpentrucăeuplec. te sun zilele astea, da?
- mă bucur...chiar mă bucur.

şi atunci de ce simt că s-a golit tubul de o vitamină?