oana pellea - jurnal (2003 - 2009)

mi-a adus aminte că se poate muri frumos...de fiecare dată când te cocoşezi de durere
şi asta face diferenţa
aşa esti viu...fix cum mi-a zis îngerul sâmbătă

cohen syndrome

only one thing
made her happy
and now that
it was gone
every thing
made her happy

şosete ude

inima lu' ciupa ciups ţopăie de bucurie sub ninsoare
ce bine, ce bine că reuşeşte cu graţie să fenteze ambalajul sărbătorilor!

for the joy

...or for whatever works :)

whatever works

vai, vai,
cât am putut să râd la acest film
incredibil
de notat: tre' să văd mai mult woody allen
mult

ziua cu gust de lapte cu miere

mai ţii minte când îţi povesteam de zidul meu de oameni? ridicat cărămidă cu cărămidă...
tu ziceai...ce frumos
e în comă
mă bag sub duş
îmi tremură mâinile
o sun pe vitamina l şi-i cer sec un pat în casa cu poveşti
laptele cald cu miere din borcan face minuni...adoarme copilăria cu ochi albaştri shhhh...
e în comă
braţe înfăşurate în somn
mulţumesc din suflet pentru pat
vocea care se tot împiedică în lacrimi şi nu ajunge la mine
a murit
copilăria cu ochi albaştri a murit şi eu mă tot holbez la ceaiul negru cu lapte şi tot ce gândesc e că eu aleg cum să reacţionez
pentru o clipă uit că eşti lângă mine
ce liniştitor că-mi aduc aminte
se clatină, ev...se clatină zidul...dispar cărămizi încă de la fundaţie
şi-mi tremură picioarele

ziua cu gust de turtă dulce

sunt zile ca azi în care sunt atât de trează încât accept că eşti pe "nu"
şi atunci, ca azi, nu-mi rămâne nimic de făcut decât
să-mi număr degetele
un...două...trei...

cică

8 februarie

se lansează noul album sade
ah...cum sună soldier of love după 8 ani de la ultimul album
ia ascultă
hai că-mi pun dorinţă de ziua mea să treacă şi prin bucureşti
cu plăcere :)

pasul doi

- Alege-ţi o culoare din curcubeu mai întâi
- Păi...galben. Galben e culoarea mea preferată.
- Prea bine. Tu o să locuieşti în camera galbenă.
- Adică...cum adică?
- Casa mea are 7 camere. Fiecare camera este decorată într-o culoare din curcubeu.
- Uau. Hai repede sa-mi arăţi!
Ignor chicotind „Instrucţiunile pentru cine vrea să urce o scară” ale lui Cortazar care-mi tot răsună în minte „mai ales trebuie să fii atent ca nu cumva să ridici în acelaşi timp piciorul şi piciorul”. Urc pe nerăsuflate scările.
- Tu te distrezi în mintea ta. Asta e bine.
- Să ştii că nu mă plictisesc niciodată.
- Iată camera ta, micuţo!
Uşa e galbenă. Apăs clanţa cu o mică ezitare. Uşa se deschide. Ai face bine să stai pe un scaun cât timp îţi descriu eu camera. Gata? Te-ai aşezat? Galbeeeeeen. Şifonier galben, pat galben, pernă galbenă, noptieră galbenă. Tot, tot, tot e galben. Până şi florile din vază sunt galbene. Lalele.
- Îţi place?
- Dacă-mi place? E minunat!!!
Îl cuprind în braţe pe Moş Oche. Miroase a lăcrămioare. Ce ciudăţenie. Lăcrămioarele sunt florile mele preferate. Fug repede şi dau buzna în restul camerelor. Concluzia? Fiecare cameră e într-o culoare.
- Acum regulile, micuţo. Nu ai voie să intri cu o altă culoare în această cameră. Uite, pentru fiecare cameră, ai papuci asortaţi la intrare. Cum tu ţi-ai ales galben, vei bea limonadă dacă ţi-e sete, vei mânca banane, lămâi sau orice mâncare galbenă. Te vei îmbrăca în galben, vei scrie scrisori pe foi galbene cu un creion galben. Fii liniştită, există mai multe nuanţe de galben.
- Ce frumoooooos!!!! Cât mă buuuucuuur! Şi dacă vreau să trec dintr-o cameră într-alta?
- E simplu. Ai papucii la intrare. Te îmbraci în culoarea camerei şi respecţi regulile.
- Şi pot intra în orice cameră? După pofta inimii?
- Da. Dar fii cu grijă pentru că fiecare cameră are un...secret. Îl vei descoperi pe cel al camerei tale. Ai ales culoarea galben. Eşti toată un zâmbet. Ai ales pe sufletul tău. Vezi robinetul acela?
- Îhî
- Îmbracă-te repede, repede în galben, intră în cameră şi o să descoperi.
- 1...2...3...4...5...Deschide ochiiiii! M-am îmbrăcat.
Păşesc în noua mea cameră şi mă duc direct la robinet. Îl deschid. Explozieeeeeeee! Curg baloane de săpun. Uit de mine şi încep să ţopăi după ele. Să le prind. Să le sparg. Poc! Şi scoate un chicotit. Poc! Alt chicotit. Poc! Un râs simpatic foc. Uaaaa. Deci ăsta e secretul! Când se sparg, baloanele râd. Şi încep şi eu să râd. Şi moş Oche. Din stomac. Camera se umple brusc de veselie. Veselieeeee! Iubesc galbenul!
De notat: e uşor să râzi. Fă-o!
- Pe ziua de azi, micuţo, mai primeşti o regulă. Jos, la subsol, e un beci. Acolo nu ai voie acum, ci doar când vei pleca, când o să simţi tu că ai găsit ce căutai. Vei şti, crede-mă. Să nu te sperii dacă vei auzi zgomote de-acolo. Ai încredere în mine şi multă răbdare.
- Zgomote? Ce fel de zgomote?
- Adesea oftaturi, scâncete, rareori ţipete. Dar tu eşti în siguranţă aici.
- Am camera mea galbenă. Ce-mi pasă de beci?
- Hai cu mine
- Mai multe surprizeeee? O să explodez de bucurie, pe cuvânt.
Ajungem în bucătărie unde Ciob băleşte în neştire în faţa unor prajituri.
- Prăjituuuuuuuri!!!!
- Sunt de fapt invitaţiile la petrecerea ta
- A meeea?
- Da! Vreau să-mi cunoşti prietenii. Hai să-i inviţi. Scrie ce vrei tu pe prăjitura-invitaţie.
- Păi propun să fie o petrecere cu tematică atunci.
- Ştiam eu că vei intra în joc. Dar ce temă îţi coace mintea?
- Petrecerea dulciurilor!!!!!
- Delicios, micuţo!
Iau voioasă crema de vanilie şi scriu pe fiecare prăjitură:
„Te invit din tot stomăcelul meu la petrecerea mea, petrecerea dulciurilor. Îmbracă-te în orice în afară de tine, preferabil într-o prăjitură sau orice altceva delicios. Yam yam. Vino din momentul în care ai terminat de mâncat această prăjitură.
P.S.: Lasă orice amărăciune acasă.”
- Ce mă bucuri, micuţo! Dacă e petrecere, hai s-o pregătim!

primul pas

Moş Oche.
Nici nu ştiu de unde să încep pentru că nu prea am habar când sau cum a început.
Hai să încercăm aşa:
Moş Oche nu vede omul. Vede lumina din el. Din acest motiv întemeiat şi-a făcut singur o pereche de ochelari cu lentile caleidoscop. Cu cât lumina din om ţâşneşte mai tare, cu atât combinaţia de culori e mai fascinantă.
De felul lor, ochii lui moş Oche nu prea văd. Când şi-a pus lentilele caleidoscop la ochi în piaţa de zarzavaturi, a văzut lângă taraba cu lobodă o gogoaşă dolofană şi fosforescentă. Era câinele Ciob. Din acea clipă sunt de nedespărţit.
Ah, să nu uit de urechi! Acest cuplu despărţit de o ţeastă îl ajută mult pe moş Oche. Ele iau pulsul vorbelor, spune el. Îl şi văd: îmi ies cuvintele din gură, ţinându-se zglobii de mână în drum spre urechi şi ele scot un stetoscop şi le iau pulsul. Sau nu.
Când ne-am cunoscut mi-a zis că vorbele mele i-au sfidat auzul. Cică aude în mine cuvintele zvâcnind să iasă. Un ritm străin cuplului ureche. Mi-a mai şi dat un bobârnac şi mi-a zis că lumina mea se unduie ca un jeleu. Gustos. Şi-a început să râdă din stomac. Ciob se lingea pe bot.
- Vrei ceai?
Molfăi un da. Cred că el crede că suntem prieteni. Fie.
Ia un cub de zahăr şi-l îneacă în ceaiul fierbinte. Brusc începe spectacolul. Cu ochii în ceaşcă începe prologul:
- Adio, draga meeeea. (vocea i se pierde treptat, treptat) Ai fost o dulceeeee...
Sunt nedumerită.
- Vai, iartă-mă, micuţo. E un tabiet. Îmi imaginez cum îşi ia cubul de zahăr adio de la celelalte cuburi. Poate o fi avut vreo iubită, vreo vorbă nespusă. Ştii, uneori, când mă scufund în cada cu apă fierbinte mă apucă scurt o groază. Dacă mă dizolv şi eu?
Gata. De azi nu mai beau ceai. Cu zahăr. Cuburi.
- Cu ce vă ocupaţi?
- Vânător de fluturi.
- Păi şi ce faceţi cu fluturii?
- Nu e vorba de ce fac eu cu ei, ci de ce fac ei cu mine. Îmi povestesc pe unde-au mai fost, ce-au mai văzut. Un deliciu.
- Păi şi n-o fac de bunăvoie? De ce trebuie să-i vanaţi?
- Pentru că sunt nişte zgârciţi. Bine, nu toţi, dar cei cu poveşti interesante sunt.
- Cu ce-i vânaţi?
- Cu plasa, fireşte.
Şi scoate de după dulap o plasă de fluturi peticită tare simpatică.
- Aoleu! Şi-i torturaţi ca să povestească?
Râde din stomac. Ciob latră. Cam bleg el aşa de felul lui.
- Fireşte că nu. Îi hipnotizez cu lentilele mele. Se pierd cu firea când le văd. Şi culorile de pe aripile lor curg în culorile caleidoscopului meu şi-n faţa ochilor mi se derulează fix ce minunăţii au văzut ei. E fantastic. Te iau cu mine într-o zi.
- Uraaa!
- Dar tu, micuţo, cu ce te ocupi?
- Hmmm...mă caut. (foarte serioasă, de parcă aş fi zis doctor, avocat, arhitect). Sunt o căutătoare.
- În sfârşit cineva cu o ocupaţie serioasă. Şi de aceea oftezi tu aşa des?
- Mi-e cam greu să ţin pasul cu gândurile mele. Of.
- Lasă-le pe ele atunci să se ducă în voia lor şi tu bea-ţi ceaiul cu mine.
Mă uit în cană şi parcă aud cum se dizolvă cubul cu „au” în braţe. Nu. Fără ceai. Clar.
- Chiar pot să mă odihnesc aici, o perioadă...cât mă caut...cu Ciob şi cu dumneavoastră?
- Sigur, micuţo. Dar nu suntem numai noi. Am mai mulţi prieteni în această casă. Dar răbdare. Pas cu pas îi vei descoperi.
Zâmbeşte complice şi când face asta toate ridurile i se îndreaptă valuri, valuri spre malul ochilor.
- Ce mă bucur!
- Văd. Te-ai colorat brusc. Hai să-ţi prezint regulile casei.

de la cohen

"sub mâinile mele
sânii tăi mici
respiră ca burtica întoarsă în sus
a unor rândunele căzute"

...atât de suav

julio cortazar - sfârşitul jocului

mi-a făcut dor de monstrul colombre al lui buzzati
din păcate foto n-am, întrucât nu a fost reeditată recent. eu am fost norocită de maman, mama vitaminei a, cu o bibliotecă care geme de povara volumelor. are pagini galbene, firave, de ţi-e milă să o îndoi pe pernă ca să răspunzi la telefon.
îi mulţumesc că mi-a reamintit seducţia unei cărţi vechi vechi...
vitamina s zice că povestirea Funigei din acest volum e baza Blow-Up-ului lui Antonioni.
de văzut
am notat

muriel barbery - eleganţa ariciului

e cam ca şi cum ai citi amelie
ghiduşie după ghiduşie :)

charles bukowski - femei

o brută
dar ce brută!

eckhart tolle - a new earth

patience
I'm taking baby steps

0

ce ma oftic
fix ca-n filmele alea proaste
la care ma cocosez de ras
cand mi s-a parut ca te-am vazut
rosu/verde/rosu
si brusc, pentru cateva secunde, am simtit ca e totul din plastic in jurul meu cat de misto, cat de usor
si tu care nu te-ai oprit
scartaitul de frane si injuratura binemeritata
toti ochii in mine si pamantul care nu s-a crapat fix atunci sa ma inghita
si tu nu te-ai oprit
si acum tremur

ziua cu gust de ieri

- e ca un film rusesc bun in care subtitrarea ramane in urma si intelegi...cu intarziere...dupa ce trece actiunea. cam frustrant
- stai la mine cateva zile. casa e goala si imensa. eu as fi la munca toata ziua, ai timp sa faci orice iti trece prin cap, seara improvizam. experimentam.
- si daca trece tatal tau sa-ti umple frigiderul?
- stii ca te adora. daca nu m-ar fi avut pe mine, te-ar fi adoptat
- aiurea. de fapt...are si de ce (rade cu toata modestia ei) ce te faci daca te indragostesti de mine?
- sunt deja. de asta suntem prieteni de atata timp
- interesant
- m-a intrebat tata de ce nu suntem impreuna
(ea rade si brusc tace)
(el, ca si cum ar bea dintr-un pahar cu apa. inghititura. pauza.inghititura. pauza)
- simt eu ca te-as iubi si nu sunt de incredere. de fapt, ma stii.prea bine chiar.
- cata sinceritate. o sa se prabuseasca balconul cu noi
- faci cum vrei. sa-mi zici cand vrei o copie de la cheie. nu ma lua prea in serios
- nici pe mine nu prea ma iau. oricum, nu cred ca e o idee prea buna.
- cum vrei.
- iarta-ma ca nu ti-am zis lamultiani. n-am uitat, dar am uitat.
- abia astept sa vad iarna din balconul tau.