love in a trashcan

james frey - a million little pieces

I've selected few fragments from the book...enjoy. I certainly did from page 1 to page 511...

"As I start back up the stairs, I see the Goal Board hanging on a wall in the Upper Level. I walk over to it and I stand in front of it and I stare at it. It is a large piece of laminated posterboard divided into boxes using vertical and horizontal lines. In each of the boxes is a name, written in erasable marker, and next to the name is a goal. Some of the goals are simple, things such as Find a Job and Keep It, Stay Sober for Sixty Days, Be a Functioning Part of Society. Some of the goals are sad , things like Get My Wife to Talk to Me, Regain the Respect of My Children, Stay out of Jail for Six Months. Most of the goals are things like Improve My Relationship with My Friend and Savior the Lord Jesus Christ, Work the Program Right and Live the Steps in Every Moment, Get Myself in Shape: Be Buff in Spirit, Be Buff in Body. The goal next to Matty's name reads Stop Fucking Swearing, which makes me laugh. The goal next to Leonard's name reads Hold On, which makes me smile. The goal next to Miles's name reads Live, which makes the most sense. The space next to my name remains empty. I could write Survive, but I would rather hold that word in my heart than write it on some fucking board. When I was laughing earlier, laughing about being a Yoga Instructor and being addicted to champuu, the laughing felt good. When I have laughed at all here, which has been too infrequent an occasion, it has always felt good.I could write Laugh on the board, but I would rather write something that makes me laugh every time I see it, so I pick up a marker and next to my name I write I'm Going to LA to Make All of My Dreams Come True. I'm Going to Be a Laker Girl."


"Addiction is a decision. Do I or don't I.Am I going to take or am I not going to take. Am I going to be a pathetic dumbshit Addict and continue to waste my life or I am going to say no and try to stay sober and be a decent Person. It is a decision. Each and every time. A decision. Addict or human. Genetics do not make that call. They are just an excuse."

my new favourite movie

as putea sa ma pierd in cuvinte descriptive despre cat de bine joaca Philip Seymour Hoffman sau cat de multe fantasme are in cap Charlie Kaufman,cat de mult mi-a luat sa ma prind cine, ce, cum, prin ce, dar nu...
e "doar" un film pus pe replay la mine-n cap
e un film...balamuc :)



multumesc mall-e

eu

te intreb
ce preferi
sa traiesti un moment special si apoi sa-l uiti, sa nu ti-l mai aduci aminte niciodata, dar sa-l traiesti atunci, prezentul fara trecut
sau
sa ai amintirea acelui moment, sa-l traiesti tocmai pentru a te hrani cu iluzia intensitatii de atunci, sa ai ce amintiri sa derulezi - trecutul in prezent
?

soundtrack pentru o carte

da, da, clar e teasing
picura notele in literele cartii
fac reveal-ul cum termin cartea...o carte ce mi-a conferit senzatii tare ciudate...am plans, m-am cocosat de ras, am dat pagina oripilata, am sarit peste randuri cu o senzatie de voma...delir!

when you'll grow up...?

ziua cu gust de strugurel neutrogena

- de ce eu? de ce eu sa las mereu de la mine?
simte deja furia aia interioara cum ii galgaie in stomac
iar nu nimereste cheia sa deschida usa blocului...apa din ochi taie calea vazului
tranteste usa...ii este teribil de foame...ciudat ca se gandeste intr-un moment ca asta la mancare, dar o pizza sosita la timp poate face minuni...a mai facut...
apasa butonul liftului si asteapta....de fapt ea nu simte ca asteapta pentru ca oricum o consuma vocea din telefon...acum liftul o asteapta...el chiar asteapta. are timp si nu are telefon.
intra...se sperie putin pentru ca-si vede propriul chip spalat cu apa din ochi....ochii rosii...nu se recunoaste...se saluta si se compatimeste pentru o secunda...
apasa 3 din reflex...apoi 4...dar deja comanda a fost data...liftul chiar o asculta...nicio problema...va urca un etaj pe scari
- astept...parca sunt asa intr-o continua asteptare...nu, nu...stiu instictiv ce astept...sunt chestii pragmatice, nu ma intelege gresit. Si pe masura ce am mai trecut un prag din mintea mea pana la urmatorul iar ma chinui sa fac ceva, ce tine de mine, si apoi iar astept...si faza ciudata e ca stiu ca n-o sa se termine niciodata...tot o sa astept...rezultate, raspunsuri, declaratii, iertare, confirmari...pana intr-o zi cand o sa-mi astept pensia si ziua cea din urma. (tace, un pic....chiar zambeste vocii din telefon). Da, da stiu...(asculta) ...stii...de fapt amandoi stim ca nu ne certam...(chicoteste) nici daca am vrea nu ne-ar iesi ca ne-ar bufni rasul...(rade) alo? alo?
de abia atunci isi da seama ca liftul nu s-a mai oprit...si ea sta de vreo 5 minute in telefon
telefonul e mut
liftul toarce ascendent
o bufneste rasul
suna "momentan abonatul vodafone..." mai tasteaza un numar " bine ai venit...momentan abonatul orange..."
cacat
al treilea numar "momentan abonatul vodafone..."
al patrulea numar "momentan abonatul vodafone..."
ok...acum chiar se panicheaza
liftul nu se mai opreste
se intoarce, se priveste in oglinda si se simte si mai singura...oglinda nu-i zambeste...s-a speriat si ea...
se ghemuieste- isi evalueaza posibilitatile
nu tipa...risipa de energie
nu plange...o chestie cu incalzirea globala
nu suna...telefonul e deja pe jos fara suflu
deci nu are nicio solutie decat sa astepte...
aceeasi asteptare...de data asta imprevizibila
se gandeste ce-ar face in acest lift daca ar trebui sa astepte cateva ore...zile...vieti...
ar termina cartea din geanta
ar termina strugurelul din geanta
a! ar muri de foame...perfect! deci exista o limita a asteptariii...avea nevoie de acest "confort" psihic...
pana atunci...as putea sa-si rumege gandurile...pana in momentul in care i s-ar derula momentele din viata prin fata ochelarilor...clar! atunci asteptarea e pe sfarsite...
brusc isi aduce aminte ca e periculos sa ramai tu cu gandurile tale, nociv chiar, mai ales cand cazi in reverie si derulezi filme din trecut
si atunci ia telefonul si-L suna pe Dumnezeu...este pusa pe "on hold" timp de cateva etaje...
ii povesteste tot tot tot ce i s-a intamplat azi...si insista stupid pe faza cu asteptarea...a si obosit sa astepte urmatoarea asteptare...a! si-L oboseste si cu obsesia ei de a nu mai pierde timpul ei sau al oamenilor cu care a obosit sa aiba discutii protocolare sau schimburi de impresii goale...e panicata ca s-a risipit in prea multi...restrange cercul...a obosit, zau...sau greseste? nu, nu, n-are cum..asa e...da, clar!
deodata ii suna telefonul
se sperie si respinge
suna
- nu, nu ti-am trantit telefonul. mi-a murit telefonul...cred...vii sa ma iei? nu...nu am nimic de lucrat in seara asta...sunt pe chill mode...ok, te astept.
da sms lui Dumnezeu..."astept,astept, astept. Tu?"

de la vitamina mea, a

intrucat, citez: "ispita vedetismului e mai mare decat pudoarea" ciuliti ochii mai jos
sa clarificam lucrurile
vitamina a are iubit, amant, partener de joaca, de ras, de monopoly etc - n in 1 mai exact...
si-mi povesteste ea inflacarata cum o colega cu un cap mai mare decat ea, se lamenteaza melopatetic:
"a, s-au terminat barbatii"
a mea viatmina, injurand in gand, isi inghite replica-i suprema:
"sa ne cautam femei atunci"

multumesc pentru doza de ras asigurata si in aceasta seara senina de martie

vodafone - tecombini.ro

thumbs up, mccann!

ada sau ardoarea - vladimir nabokov

"I, Van Veen, salute you, life"

"At Cornell University, Vladimir Nabokov would always begin his first lecture by saying, "Great novels are above all great fairy tales . . . literature does not tell the truth but makes it up." "Ada," Nabokov's 15th novel, is a great fairy tale, a supremely original work of the imagination. Appearing two weeks after his 70th birthday, it provides further evidence that he is a peer of Kafka, Proust and Joyce, those earlier masters of totally unique universes of fiction.

"Ada, or Ardor: A Family Chronicle" (its full title) spans 100 years. It is a love story, an erotic masterpiece, a philosophical investigation into the nature of time. Almost twice as long as any previous Nabokov novel, its rich and variegated prose moves from the darkest to the lightest of sonorities as Nabokov sensually evokes the widest range of delights. Nabokov the lepidopterist once said that he was "born a landscape painter," and he has never "painted" more luminous landscapes than in "Ada." It is an extraordinarily visual book, teeming with allusions to painters and paintings, and many scenes are veritable tableaux vivants of works ranging from Beardsley's illustrations for "Lysistrata" to the idyllic landscapes of Monet and Prendergast. As the family chronicle to end all such chronicles, "Ada" is a kind of
museum of the novel, and it employs parody to rehearse its own history."

ziua cu gust de ceară

crapă uşa...stă pe un scăunel şi ţine o vorbă caldă în mână...mă îndeamnă să intru repede, repede, până nu se răceşte...
am cinci de aprins...patru la vii, una la morţi...îmi îngân gândurile, simt cum mă sufoc...e o caldură sufocantă de la lumânări, dar ea respiră când crapă uşa...
dau să ies...mototolesc hârtia de un leu în buzunar...gândesc stupid c-aş jigni-o
crapă uşa...eu ies...are verighetă...oare stă acolo ca să nu se stingă lumânarea celeilalte verighete?
oare cum se vede lumea într-o duminică, printr-o crăpătură de uşă?

goose bumps