ziua cu gust de strugurel neutrogena

- de ce eu? de ce eu sa las mereu de la mine?
simte deja furia aia interioara cum ii galgaie in stomac
iar nu nimereste cheia sa deschida usa blocului...apa din ochi taie calea vazului
tranteste usa...ii este teribil de foame...ciudat ca se gandeste intr-un moment ca asta la mancare, dar o pizza sosita la timp poate face minuni...a mai facut...
apasa butonul liftului si asteapta....de fapt ea nu simte ca asteapta pentru ca oricum o consuma vocea din telefon...acum liftul o asteapta...el chiar asteapta. are timp si nu are telefon.
intra...se sperie putin pentru ca-si vede propriul chip spalat cu apa din ochi....ochii rosii...nu se recunoaste...se saluta si se compatimeste pentru o secunda...
apasa 3 din reflex...apoi 4...dar deja comanda a fost data...liftul chiar o asculta...nicio problema...va urca un etaj pe scari
- astept...parca sunt asa intr-o continua asteptare...nu, nu...stiu instictiv ce astept...sunt chestii pragmatice, nu ma intelege gresit. Si pe masura ce am mai trecut un prag din mintea mea pana la urmatorul iar ma chinui sa fac ceva, ce tine de mine, si apoi iar astept...si faza ciudata e ca stiu ca n-o sa se termine niciodata...tot o sa astept...rezultate, raspunsuri, declaratii, iertare, confirmari...pana intr-o zi cand o sa-mi astept pensia si ziua cea din urma. (tace, un pic....chiar zambeste vocii din telefon). Da, da stiu...(asculta) ...stii...de fapt amandoi stim ca nu ne certam...(chicoteste) nici daca am vrea nu ne-ar iesi ca ne-ar bufni rasul...(rade) alo? alo?
de abia atunci isi da seama ca liftul nu s-a mai oprit...si ea sta de vreo 5 minute in telefon
telefonul e mut
liftul toarce ascendent
o bufneste rasul
suna "momentan abonatul vodafone..." mai tasteaza un numar " bine ai venit...momentan abonatul orange..."
cacat
al treilea numar "momentan abonatul vodafone..."
al patrulea numar "momentan abonatul vodafone..."
ok...acum chiar se panicheaza
liftul nu se mai opreste
se intoarce, se priveste in oglinda si se simte si mai singura...oglinda nu-i zambeste...s-a speriat si ea...
se ghemuieste- isi evalueaza posibilitatile
nu tipa...risipa de energie
nu plange...o chestie cu incalzirea globala
nu suna...telefonul e deja pe jos fara suflu
deci nu are nicio solutie decat sa astepte...
aceeasi asteptare...de data asta imprevizibila
se gandeste ce-ar face in acest lift daca ar trebui sa astepte cateva ore...zile...vieti...
ar termina cartea din geanta
ar termina strugurelul din geanta
a! ar muri de foame...perfect! deci exista o limita a asteptariii...avea nevoie de acest "confort" psihic...
pana atunci...as putea sa-si rumege gandurile...pana in momentul in care i s-ar derula momentele din viata prin fata ochelarilor...clar! atunci asteptarea e pe sfarsite...
brusc isi aduce aminte ca e periculos sa ramai tu cu gandurile tale, nociv chiar, mai ales cand cazi in reverie si derulezi filme din trecut
si atunci ia telefonul si-L suna pe Dumnezeu...este pusa pe "on hold" timp de cateva etaje...
ii povesteste tot tot tot ce i s-a intamplat azi...si insista stupid pe faza cu asteptarea...a si obosit sa astepte urmatoarea asteptare...a! si-L oboseste si cu obsesia ei de a nu mai pierde timpul ei sau al oamenilor cu care a obosit sa aiba discutii protocolare sau schimburi de impresii goale...e panicata ca s-a risipit in prea multi...restrange cercul...a obosit, zau...sau greseste? nu, nu, n-are cum..asa e...da, clar!
deodata ii suna telefonul
se sperie si respinge
suna
- nu, nu ti-am trantit telefonul. mi-a murit telefonul...cred...vii sa ma iei? nu...nu am nimic de lucrat in seara asta...sunt pe chill mode...ok, te astept.
da sms lui Dumnezeu..."astept,astept, astept. Tu?"