ascultă şi tu

ce ascult eu în mine

piua

nur & lia

sunt cele 2 personaje tare simpatice din nurlia land
el e nur:



şi locuieşte pe dulapul din baie:



şi bombăne:



"the monkey" chiar există: e o maimuţă spânzurată de clanţa de la baie pe care, dacă o atingi, scoate zgomote isterice :)

şi lia e ea, o drăguţă,care locuieşte vis-a-vis de nur pe...capacul wc:




care-i dă replica lui nur:




P.S: Wall of Clouds (aici musafirii noştri îşi pot mâzgăli gândurile :) )

E - de la emoţie

Ţine-te bine.
Ai un oraş în tine.
În el locuiesc Emoţiile în case din cuvinte.
Ele năvălesc periodic pe străzile oraşului. Nici n-ai idee câte străzi ai în tine. Nici eu.
Deasupra oraşului e cerul tău. În nori şi dincolo de ei sunt gândurile tale. De aici vine de fapt si expresia „ai capul în nori”. Nu pentru că eşti aiurit.
Emoţiile ţopăie într-o veselie pe străzile oraşului până când gândurile coboară şi le smucesc, le îmbrâncesc.
Azi noapte a şi urecheat-o pe una:
- Neruşinato! Ţi-am zis doar să nu te mai prind p’aci!
- Auuuu! Dar vreau şi eu să mă prăjesc la soare. Auuuuuu! Lasă-mi urechea, urâtule!
- N-ai voie! Nu vezi? Cum ieşi tu, cum intră soarele în nori. Se sperie de tine.
- Pe bune? Eu chiar credeam că se joacă în sfârşit cu mine de-a baba oarba...chiar credeam că ne distrăm. Ce chestie...
- Hai gata cu smiorcăiala! Treci acolo sub piatra şi taci mâlc!
Când se naşte o nouă emoţie gândurile coboară în oraş şi pac! îi lipesc în frunte o etichetă cu numele ei. Botez cică. Uneori e prea mare eticheta şi Emoţia, draga de ea, stă aşa cu ea lipită. Nici nu vede. Se împiedică, o mai aşează. Când se dezlipeşte, îşi plimbă limba pe ea şi o lipeşte resemnată la loc. Când gândurile fac prezenţa în oraş, ea nici nu răspunde la apel pentru că nu se simte ca fiind ce scrie pe etichetă.
Când e inventar e panică. Cerurile coboară. Toate sunt închise în casă şi luate la rost. Uneori se iau la harţă între ele. Ca să le potolească, gândurile trimit ploaie. Să nu te mai miri când cineva te întreabă „ce eşti aşa plouat?”. Acum ştii.
În oraşul meu se pune la cale o revoluţie. Fără etichete. Dacă tot vor să se strige, să se poreclească. Treaba lor.

the magus - jown fowles

fanatical

la 19 ani

place

D - de la dor

Dorul e o pâine.
Persoana care pleacă lasă în tine toate ingredientele necesare unei pâini gustoase şi gata! Pa-pa. Şi te lasă să dospeşti pâinea în tine. De aici şi expresia „a-i duce dorul” care, pentru mine, este sinonimă cu „a-i duce pâinea” aşa cum, de la un punct din viaţa ta „pâinea cea de toate zilele” devine „dorul cel de toate zilele”. O să înţelegi când o să duci şi tu o pâine.
E fix cum îţi zic. Există dor mai mic sau mai mare, depinde de forma pe care o ia în tine persoana de care ţi-e dor. Şi aşa, până la termenul stabilit pâinea dospeşte în tine. Sunt zile în care e atât de cald în tine, în care fără să vrei ai febră de la delir şi bum! aluatul creşteeeee mult şi ăsta e semnul că trebuie să faci puţin mai rece.
Mai crapi uşa să mai intre lume în tine. Dacă e nevoie deschide larg tooot: ferestre, uşi. Să fie curent. Rişti ce-i drept să nu se mai aleagă nimic din ea, dar ce să-i faci dacă-i atât de cald? Doar nu vrei să iei foc.
Dacă de la un punct încolo nu mai creşte, nu se coace, nu vrea şi pace, e clar! n-au fost ingredientele bune. O să şi uiţi într-o zi c-ai dus pâinea. Ţi se va tăia pofta de mâncare zi cu zi şi o s-o uiţi acolo, în tine. Poţi duce nenumărate pâini în tine, în forme care mai de care mai năstruşnice. Nu, nu e o brutărie. Nu te prosti. Pâinea e o chestiune serioasă.
Uneori, cînd e aglomeraţie simt cum vine aşa un miros de pâine şi ştiu că acel om poartă un dor, pardon, pâine, gata gata să se coacă. „Poftă bună” îi urez flămândă şi-i zâmbesc cu toţi dinţii.
Dacă au fost bune ingredientele...păzea! o să se facă o pâine maaare şi o s-o mânânci cu persoana căreia i-ai purtat-o. Tare gustoasă o să fie ziua aia! Şi o să rupeţi pâinea cu foame, cu mâinile şi în sfârşit n-o să-ţi mai fie foame...
de Celălalt.

alo?!

PS: la cererea vitaminei t, pusă pe joacă cu poveşti din prieteni

Sună telefonul fix. Mult. Deja e enervant. Se aud paşi hotărâţi.
Alo? Hei… Ştiam că eşti tu.
(chicoteşte)
E ca atunci când ne trimiteam sms-uri simultan si râdeam de coincidenţă. Ei bine, nu erau coincidenţe. Aşa suntem noi. Aşa funcţionăm. Sâc!
(îşi caută un punct fix să-şi ţintuiască privirea)
Mi-e dor de tine...tare dor. Şi au trecut de-abia două luni. O simt aşa, ca un pumn în stomacul gol. Nu vreau să fiu melopatetică, dar m-am surprins deunăzi găurită. Da, găurită. Ştii cum au fumătorii lunatici hainele cu gauri de la mucurile stinse? Aşa mă simt eu de la toate apelurile tale ratate, de la tăcerea ta egoistă, de la toate scenariile din capul meu pe care le fumez de când ai plecat...găurită pe ici, pe colo, de vreo 2 luni.
Parcă ţi-ai lipit cu super glue pielea de a mea.
Nu-mi mai stă bine cu nimeni.
(tace cîteva minute bune)
(îşi revine)
La job e ok. Haos, dar ştii că eu funcţionez bine în haos. Se pare că toată campania a depăşit şi cele mai fericite aşteptări.
Mulţumesc. Am muncit toţi mult la ea.
Tu? Cum merge?
Păi şi asta e de bine, nu?
Mă bucur.
Eu nu cred asta. Chiar nu cred. Dimpotrivă. La mine când examenul final era sub forma unei prezentări sau proiect era dificil. Deci ştiu cum e.
Nu asta vroiam să spun. Ştii prea bine.
Nu...Doar că...
Vezi? Vorbim de fapt despre fix acelaşi lucru. Ţi-ai cam pierdut simţul umorului de când nu-mi mai eşti prin preajmă. Te-am avertizat c-aşa o să ţi se întâmple. O să devii un trist.
(râde)
Nu mai fumez. De fapt, nu-mi mai cumpăr. Îmi place mai mult trează.
(îşi stinge vinovată jointul direct pe podea)
Tu?
Hehe. Ţi-am zis că e peste tot, pentru toată lumea.
Face bine, foarte bine, dragul de el. Mai are grijă de mine din când în când. M-a sunat odata la 6 şi 5 şi mi-a zis să fiu în 20 de minute la Spring. De-abia după ce am închis telefonul mi-am dat seama că n-am habar unde merg, unde mă grăbesc de-mi strâng lucrurile de pe birou şi-i trag ţeapă lui Z: „nu mai merg cu tine, tre’să fug, iartă-mă”. Da, da. E noul coleg care mă place şi-mi aduce cioco.
Nu toată lumea care e drăguţă cu mine vrea să se culce cu mine. Nu generez erecţie spontană la locul de muncă.
Chiar m-a deranjat comentariul tău.
În fine.
Da, da...şi tu. Cel mai cel.
Ah, lasă-mă să termin.
Aşa şi m-a dus la Muzeul Ţăranului Român unde am văzut un documentar din care m-a marcat o fotografie sepia în care un plod stătea zgribulit între părinţi şi avea picioarele într-o căciulă. Da...într-o căciulă. Ţin minte că avea şi tătaia meu una. Tare călduroasă. Ascundeam mâţele în ea.
Da...mai ţin minte. „Singurul motan din viaţa mea”. Cum aş putea să uit?
La munte? Hmmm...Aţi gasit vreo ofertă? Cum adică doar ca prieteni? Eu nu-mi sărut prietenii şi nici nu le trimit mesaje obscene. Te contrazici...nu vreau un futai în zăpadă, vreau să cresc în tine, să prind rădăcini.
Nu înţelegi...
Nu înţeleg.
Purtăm aceeaşi discuţie de doi ani de zile...căcat.
De ce?
(se aud chei în uşă)
Stai c-a venit Ana. Stai s-o salut.
Hei, hon’
(se aude vocea lui Anei pe fundal)
Băi, sorry că ne-au tăiat telefonul de ieri. Am uitat c-a început luna. Îl plătesc mâine. Mii de scuze.

high or low

a way of being - carl r. rogers

Carl Rogers (January 8, 1902 – February 4, 1987) was an influential American psychologist and among the founders of the humanistic approach to psychology. Rogers is widely considered to be one of the founding fathers of psychotherapy research and was honored for his pioneering research with the Award for Distinguished Scientific Contributions by the American Psychological Association in 1956. The person-centered approach, his own unique approach to understanding personality and human relationships, found wide application in various domains such as psychotherapy and counseling (client-centered therapy), education (student-centered learning), organizations, and other group settings. For his professional work he was bestowed the Award for Distinguished Professional Contributions to Psychology by the APA in 1972. Towards the end of his life Carl Rogers was nominated for the Nobel Peace Prize for his work with national intergroup conflict in South Africa and Northern Ireland. In an empirical study by Haggbloom et al. (2002) using six criteria such as citations and recognition, Rogers was found to be the sixth most eminent psychologist of the 20th century and second, among clinicians, only to Sigmund Freud.




now back to tolle :)

jean cocteau - opium. jurnalului unei dezintoxicări

încântată de cunoştinţă

ziua cu gust de smochine

încă un apel ratat
şi încă unul
sunt aici, acum
îmi ascult respiraţia...şuieră fără pic de ritm
îmi simt mâinile...incomplete...bâjbâie să se găsească
intru în mine şi mă ascult, mă simt
creşte repede repede şi muşcă hămesită, fără bunele maniere
nu opun rezistenţă
dimpotrivă
prea m-a pândit, am obosit s-o tot fentez cu tot felul de trucuri şi scheme psihologice şi mix de vitamine
muşcă, muşcă cât poţi tu de tare! doar atât?!
scuip lacrimi
mă bandajez cu două ceaiuri de echinacea şi suflu fum peste
taci!
este pagina 56 când respir ritmic
somnul mă leagănă ca atunci când eram mică şi adormeam repede repede după ce aveam bărbia scăldată în lacrimi.
azi sunt cuminte. ca un copil care a fost batut in weekend cu o curea c-a fost rau si acum se dezmeticeste si e cuminte si face tot ce-i spui.
tot ce spui.