D - de la dor

Dorul e o pâine.
Persoana care pleacă lasă în tine toate ingredientele necesare unei pâini gustoase şi gata! Pa-pa. Şi te lasă să dospeşti pâinea în tine. De aici şi expresia „a-i duce dorul” care, pentru mine, este sinonimă cu „a-i duce pâinea” aşa cum, de la un punct din viaţa ta „pâinea cea de toate zilele” devine „dorul cel de toate zilele”. O să înţelegi când o să duci şi tu o pâine.
E fix cum îţi zic. Există dor mai mic sau mai mare, depinde de forma pe care o ia în tine persoana de care ţi-e dor. Şi aşa, până la termenul stabilit pâinea dospeşte în tine. Sunt zile în care e atât de cald în tine, în care fără să vrei ai febră de la delir şi bum! aluatul creşteeeee mult şi ăsta e semnul că trebuie să faci puţin mai rece.
Mai crapi uşa să mai intre lume în tine. Dacă e nevoie deschide larg tooot: ferestre, uşi. Să fie curent. Rişti ce-i drept să nu se mai aleagă nimic din ea, dar ce să-i faci dacă-i atât de cald? Doar nu vrei să iei foc.
Dacă de la un punct încolo nu mai creşte, nu se coace, nu vrea şi pace, e clar! n-au fost ingredientele bune. O să şi uiţi într-o zi c-ai dus pâinea. Ţi se va tăia pofta de mâncare zi cu zi şi o s-o uiţi acolo, în tine. Poţi duce nenumărate pâini în tine, în forme care mai de care mai năstruşnice. Nu, nu e o brutărie. Nu te prosti. Pâinea e o chestiune serioasă.
Uneori, cînd e aglomeraţie simt cum vine aşa un miros de pâine şi ştiu că acel om poartă un dor, pardon, pâine, gata gata să se coacă. „Poftă bună” îi urez flămândă şi-i zâmbesc cu toţi dinţii.
Dacă au fost bune ingredientele...păzea! o să se facă o pâine maaare şi o s-o mânânci cu persoana căreia i-ai purtat-o. Tare gustoasă o să fie ziua aia! Şi o să rupeţi pâinea cu foame, cu mâinile şi în sfârşit n-o să-ţi mai fie foame...
de Celălalt.