ziua cu gust de fructe confiate

de moş nicolae am găsit în ghete celălalt bunic, din cealaltă pereche de bunici, cu atac cerebral
nu ţineam la simetria asta între bunici
parcă tot ce ţine de copilărie şchiopătează şi degeaba mă îndop cu vitamine şi tinctură de echinaceea
nu se face mai bine
şi azi...azi cum stăteau lipiţi de mine grecii branduiţi ralph lauren
şi totul pe fast forward şi-mi venea să-i pun puţin pe pauză să ne aducem aminte cât de oameni suntem
cum totul e mai greu de suportat singur după miezul nopţii cu ochii împăienjeniţi prin colţurile tavanului
cum e mai uşor să împarţi doar cu tine ce doare
cum e mai greu să nu ai cu cine împărţi ce bucură
cum te întrebi "ce am făcut eu cu adevărat bun azi?" când îţi pui alarma
cum drogurile şi alcoolul nu încetinesc filmul...
dar nu ne mai întâlnim...doar ne furnizăm serviciile, schimb de abilităţi
la intrarea în weekend a coborât îngerul şi mi-a mărturisit dorul...dar nu, eu nu, eu nu mai am timp de întâlniri, am timp doar de servicii
totul punctual
e meschin uneori să creşti
şi îngerul...nici îngerul nu mai e sigur şi atunci...
încotro?

1=0

o idee de singurătate e când te trezeşti la 3 dimineţa urcându-te pe pereţi de durere
şi îţi doreşti pentru prima dată să ai maşină, să conduci până la prima farmacie, dar nu ai
şi îţi doreşti să trezeşti camera alăturată, dar ştii cât de obosită e
şi îţi doreşti să urli, dar de-abia articulezi un "au"
şi îţi doreşti să suni pe cineva, dar toate telefoanele sunt silenţioase în sfertul nopţii
şi atunci îmi fac un ceai de muşeţel, torn mierea pe lângă şi în gât, deschid cartea şi citesc ignorând corpul
e superb cortazar
azi, când în sfârşit e lumină, vreau să fiu cortazar :)

bliţexplozie de megawaţi pixelaţi

ieri, după o după-amiază cu amandine, situaţia situaţiei vitaminei i şi interviurile lui al pacino zic da invitaţiei la ArCub pentru a ieşi din peisaj cu vitamina a
o şuşă de altfel, deşi lumea din jurul nostru părea în extaz
mda
şi aşa mi-am dat seama cât de poftă mi-e de teatru de fapt...de teatrul viu, de hamletu' lui vlad mugur, de plaja lui afrim, de peter brook, de un cehov
şi aşa am scos toate caietele de regie din ultimul sertar, toate patru şi m-am aruncat în toate extratextele, comentariile, interpretările, poveştile...foame, foame
am adormit intr-un final ghiftuită cu pofta pe care o aveam atunci, acum cinci ani
şi m-am trezit dimineaţa cu o erupţie a pielii de toată frumuseţea

later edit (adică de luni): am mai dat o şansă aseara la bulandra - caramitru & mihuţ (doamna mihuţ din de ce trag clopotele mitică? de frânghie monşer) şi am plecat înainte să pice cortina peste preateatralitate
highlight-ul serii a fost masajul la gât aplicat vitaminei i, înţepenită după o noapte contorsionată

ziua cu gust vegetal

vitamina l m-a vizitat de-am pus masa împreună cu pate vegetal, caşcaval, roşii şi castraveţi muraţi şutiţi de la vitamina a
şi pe nepusă masă m-a scos la tablă şi mi-a dat testu' cinismului
scor: 90%, suta fiind culmea cinismului
cam trist pentru 23 de ani
vitamina l zice "e mai bine aşa (e mai bine aşa?)", rostogolindu-se către maşină
dacă tot am fost tocilara tocilarilor la capitolul cinism, promiţi c-o să-i pui ochi şobolanului?

1-1=0

pentru a-ţi slăbi conştiinţa după un meniu mcdo încearcă coca cola 0
pentru 0 probleme de sănătate, încearcă 0 ţigări
pentru 0 operaţii la măsea, încearcă zânul măseluţ potrivit
pentru 0 dezamăgiri, încearcă 0 aşteptări
ţine minte data viitoare când te trezeşti crezând din nou în 1+1 all inclusive

"până la urmă, în viaţă nu e atât de important să îi înţelegi pe oameni. Viaţa înseamnă să te înşeli asupra lor, să te înşeli şi iar să te înşeli şi apoi, după ce chibzuieşti bine, să te înşeli din nou. Aşa ne dăm seama că suntem în viaţă: când ne înşelăm."
philip roth

ştiu...ştiu că îngerul întreabă de mine, că se roagă şi că are o încredere stupid de naivă în mine
aş vrea să ştie că mi-a fost teamă să-l văd când era la 3 lei distanţă de mine
teamă că îmi va frânge orizontala pentru a mă căra pe verticală
şi nu am curaj
0 curaj
0 încredere

ziua cu gust de păr de pisică alb/negrucupurici

- zi-mi, te rog, că e sfârşitul lumii şi d'aia mă suni la ora asta
- nu, da' ce faci mai important ca sfârşitul lumii?
- păi...şi eu ca un om liber...ştii prea bine...un pahar de vin, istoria religiilor a lui eliade
- hai, hai că te-ai prăjit. nu cobori puţin?
- ha...eşti jos?
- da...şi să mor dacă am chef să urc. sunt şi cu pisica în maşină...o las la nişte prieteni.

mă caţăr într-un hanorac, încalec girafele, aer rece bocnă cât să anuleze paharul cu vin
- plec
- unde
- la sibiu

pisica alb/negru mi se înnoadă de picioare
- de tot?
- cel puţin pentru o perioadă
- nu pot să cred că faci asta
- până pe 19 tre' să mă mut. d'aia nu ţi-am dat niciun semn. am cărat tot weekendul. de abia mă ţin pe picioare.
- băi, tu nu poţi să te muţi. nu ai voie să te muţi.
- hai, hai, fără drame d'astea. sunt la 3 ore juma cu busul. termină.
- da...dar era ceva să te ştiu aici, în oraşul ăsta în care-mi număr oamenii pe din ce în ce mai puţine degete. băi, nu. pe bune, nu. nu concep.
- eşti conştientă c-o să ne vedem la fel de des.
- da, clar nu ne vedeam zilnic, da', orişicât...să-mi bag.
- o să vii să stai la mine. termină. eu o să lucrez acolo. am o tonă de chestii şi cel mai probabil o să lucrez şi pentru ăştia d'aici.
- băi...tu ai venit şi m-ai luat acu' 1 an şi ceva din militari la 3 dimineaţa când miorlăiam în telefon. tu, tu, tu.
- termină. chiar e ok că plec...
- ştiu...mă bucur. sincer, mă bucur. dacă mă întristez e din pur egoism pentru că ţin cât ţin la tine. o să fie foarte tare acolo şi chiar cred c-o să-ţi iasă ce-ţi propui.
- hai că se agită pisicacetrebuieadoptatăpentrucăeuplec. te sun zilele astea, da?
- mă bucur...chiar mă bucur.

şi atunci de ce simt că s-a golit tubul de o vitamină?

eu

nu

perfect stranger

nu sunt fan dnb, daaaar melodia asta e atat de bine lucrata instrumental

send/receive

am primit pe mail cea mai simpatica declaratie de prietenie, direct din beijingul cenzurat, fara inhibitii...
"azi m-am uitat la Sex and the City, episodul in care Charlotte are un iubit care vrea sa faca un threesome, si asta discuta la masa cu fetele si ajung la pe care ar alege-o fiecare daca ar avea ocazia. Charlotte o alege pe Carrie, Carrie o alege pe Samantha, Samantha pe Charlotte si tot asa, niciuna pe Miranda...
Ma gandeam intr o lume ideala ca eu te as alege pe tine din toate prietenele mele...stai linistita, doar voiam sa iti impartasesc o idee..."

ziua cu gust de ganglion inflamat

azi, în crăpătura zilei, mi-am prins părul..a crescut cât pentru prima coadă
şi m-a scurtcircuitat prezenţa ta în absenţă totală...megawati putere în timp ce-mi recapitulam poezia pentru ppm-ul de 5h juma
şi am simţit un calm straniu, necunoscut mie...
calmul arctic


ce bine când muzica expiră pentru mine:

Can you lie next to her
And give her your heart, your heart
As well as your body
And can you lie next to her
And confess your love, your love
As well as your folly
And can you kneel before the king
And say I’m clean, I’m clean

But tell me now, where was my fault
In loving you with my whole heart
Oh tell me now, where was my fault
In loving you with my whole heart

A white blank page
and a swelling rage, rage
You did not think
when you sent me
to the brink, to the brink
You desired my attention
but denied my affections, my affections

So tell me now, where was my fault
In loving you with my whole heart
Oh tell me now, where was my fault
In loving you with my whole heart

Aah, aah...
Lead me to the truth and I
will follow you with my whole lie
Lead me to the truth and I
will follow you with my whole lie
Aah, aah...

s-a spart ploaia în capul meu

ce fraieră sunt...
m-a lovit azi noapte, fără somn în paharul de vin
de fapt nu e ploaia pe care o auzim
nu am ascultat niciodată ploaia, ci reacţia pământului la atingerea ploii, spargerea liniştii...reacţie la invazie, la încălcarea teritoriului...cer versus pământ
"vorbeşte-mi ca ploaia şi lasă-mă să te ascult" a lui tennessee e o glumă acum

ziua cu gust de sânge şi nurofen

după ce m-a operat zânul măseluţ, m-au gonit de la birou întrucât de-abia bolboroseam
şi am aterizat acasă, unde ştii că nu suport să stau pur şi simplu să doară
şi e haios că nici măcar nu mai puteam să vorbesc cu o falcă-n cer şi una în pământ
şi aşa mi-am rostogolit ochii pe tavan, pe perdeaua mov, pe aşternutul mov, pe plapuma galbenă cu buline, pe paharul oval de vin, pe postul tău
nici nu mai ştiu dacă ţi-am răspuns în ultima vreme la toate mailurile/sms-urile, dar tu ştii...ştiu că ştii
ps: mai am puţin şi termin...retuşez...vai, cum mă consumă :)

jurnal de miercuri

"curentii astia dintre oameni... dintre noi doua, spre exemplu... e minunat si valoros.
esti unul dintre cele mai valoroase asset-uri ale mele. :) excuse me :P
esti unul dintre cele mai valoroase componente din ceea ce sunt"

:)
chiar ma gandeam zilele trecute apropo de "contractul psihologic" de care vorbeai, care in ultima vreme a fost incalcat mai de toti din jurul meu (amuzant, mai ales de cei ale caror declaratii se catarau pe cele mai inalte piscuri si ale caror fapte misuna tot la nivelul pamantului)...esti singura care il respecta
si asta e unul dintre cele mai importante "contracte"
multumesc, chiar daca o dau in bara....si chiar daca tu sustii ca nu fac asta :)
ps: am gasit finalul pentru povestire

din larg

"căminul, atâta timp cât e numai un cămin părintesc, nu constituie un fir; el nu-i decât trecutul; scrisorile pe care ţi le scriu părinţii sunt un mesaj trimis de pe fâşia de uscat de care te îndepărtezi; ba, mai mult, o asemenea scrisoare nu face decât să-ţi certifice conştiinţa dezechilibrului în care te afli, prin amintirea portului din care ai plecat în condiţii create cu atâta cinste, cu atâta trudă şi spirit de sacrificiu; da, îţi spune o asemenea scrisoare, portul e mereu aici, dăinuie încă neclintit, sigur şi frumos în înfăţişarea lui de odinioară, dar direcţia, direcţia e pierdută!"

Gluma, Milan Kundera

lovely

se asezoneaza cu pastele de aseara topite in branzeturi frantuzesti si botezate cu prietenul meu bun sec, rosu de furie
si un suflet

multumesc

dupa ce au urlat leii la zoo...a sosit multpreaasteptatul DECLIC fix din asternutul cu buline, la 7 dimineata, cand imi pierdusem speranta si-n somn
trebuia doar sa dispar din decorul care a dezamagit ca sa vina DECLICUL
se limpezesc culorile si acum pot sa ma joc cu ele
p.s.: stii ce e haios? de ce lei si nu lupi? pentru ca atunci cand eram mica auzeam din camera mea cum urlau leii la zoo si mi se rostogoleau lacrimile ca bolovanii...e totul in noi, totul e explicabil prin prisma a ceea ce am trait...nu e asa un mare mister...suntem atat de usor de descifrat. pacat ca tacerea nu da indicii

zilele cu gust de rugina

introducing Gene Weingarten

The meaning of life is that it ends — Franz Kafka

Kafka nailed it — Me

Not long after learning to write, I stopped doing it. The proximate cause was a desire to have sex on a regular basis with a particular woman, the one I would eventually marry. She happened to live not in Detroit but in New York, and the only good job I could get there was as an editor. There are worse reasons to make major life decisions.

I liked editing and kept at it for the next twenty years, which meant I had to learn to think extremely analytically about narrative writing: You can’t tell a professional journalist that what he has done isn’t good enough unless you are prepared to explain why. That requires a coherent philosophy. I had to find one.

After reading narrative works I admired and narrative works I didn’t. I came to some important conclusions about what distinguished the first group from the second. This led me to adopt something of an eschatological approach to feature writing, which I codified into the Talk. I became famous for the Talk. Writers hated the Talk. I don’t blame them.

The script seldom varied: The writer would tell me what his story was going to be about, and then I would explain to him, patiently, why he was wrong. Your StOlY, I would say, is going to be about the meaning of life. This tended to take some people aback, particularly when their subject was something ostensibly small-say, the closing of a local amusement park. Usually, a Socratic dialogue would ensue:

“Well, what is an amusement park about?” I would ask.

“Fun.”

“And why do people want to have fun?”

“To take their mind off their worries.”

“And what are they worried about?”

You see where this is going. Pretty soon, through one route or another, we’d arrive at Kafka.

My method may have been obnoxious and condescending, but my point was on target:

A feature story will never be better than pedestrian unless it can use the subject at hand to address a more universal truth. And, as it happens, big truths usually contain somewhere within them the specter of death. Death informs virtually all of literature. We lust and love so we can feel more alive. We build families so we can be immortal.


PS: Dear Santa, you can find for me the book here; yeah, it's pretty soon, but you're pretty kind :)

ziua cu gust de piele sărată

Se scurge sentimentul dn mine
Cum ai scurge ultima picatura din vinul rosu sec din sticla care te-a umplut ani de zile
Si ti-e atat de greu s-o scurgi în pahar pentru ca stii ca va fi ultima picatura care te va imbata maxim si vei adormi iar a doua zi nu-ti vei mai aduce aminte nimic
Si vei fi treaz după ani de zile
Şi poate nu eşti pregătit pentru asta, dar pân’la urmă n-ai fost pregătit pentru nimic
Şi mai şi plouă ca-n filmele alea diabetice
Doar că de data asta ploaia clăteşte bine blocurile murdare din oraşul meu
Şi-ţi diluează docilă silueta mai mult conturată doar de mine în absenţa ta
S-a scurs sentimentul din mine
Şi acum mă duc la culcare
Şi-o să adorm automat
Fie că mă iubeşti, fie că nu
Fie că nu, fie că da

decisions

in this Princeton University graduation address, Amazon founder Jeff Bezos makes the case that our character is reflected not in the gifts we're endowed with at birth, but by the choices we make over the course of a lifetime

i get deep, i get deeper

i just stare

24h

Îşi scufundă capul pe pernă ca într-un val în care speri să dispari şi alunecă fluid în somn. Fără vise. Are destule în viaţa reală şi n-ar chef de încă o dezamăgire. De fapt se culcă doar ca să prindă clipele de imediat cum se trezeşte. Le ştii? Acele clipe fără gravitaţie, în care ieşi din somn, dar încă nu dă buzna realitatea în mintea ta. Prezentul absolut, mai plin decât prezentul din cărţile self help. Doar atunci se simte liniştită. În clipele fără gravitaţie. Dar realitatea e flămândă de victime şi muşcă din ele. Trece anestezia, simte greutatea corpului. Simte cum se scurge iar durerea aia nouă de ceva luni. Şi de-abia atunci începe să viseze cu adevărat...la o zi, la 24 de ore formate fix din aceste clipe fără gravitaţie de care să atârne fără să atingă realitatea. Nici măcar cu vârful degetelor strâmbe de la picioare, nici.

despre tine

tema era să descriu pe cineva despre care cred că mă iubeşte în 30 minute



Ai ochii două bălţi ba senine, ba tulburi, hotărăşte-te odată! Când te văd, îmi vine să sar pleosc! în ele ca un copil fără astâmpăr după ploaie, cu hainele de duminică, cu stomacul gol în fugă spre mămăliga aburindă, binecuvântarea lui Dumnezeu de după slujbă.
Ştii cum rulează subtitrarea pe un film într-o limbă necunoscută ţie? Aşa e rucsacul pentru tine...te traduce cui nu te cunoaşte, cui nu te aude, cui nu te respiră. Ai în el un câmp lexical al personalităţii tale: teste peste teste de psihologie (pe care le completez alintându-mă cu un vai! credibil), cărţi sau articole pe care le mâzgăleşti agitată ca o cola, aşa cum îmi rod eu unghiile mai nou, programul tău pe o lună de zile în care te chinui să inserezi vitaminele, cu puţin noroc un măr cum îmi place mie, poate argilă, poate vreo plantă miraculoasă, poate ceva pentru mine. Sigur.
Miroşi a răcoarea aia din peşteri. O ţin minte dintr-o excursie din generală cu doamna învăţătoare care nu mă mai putea dezlipi de miros. Fix aşa miroşi tu...o răcoare subpământeană. Şi uneori mi-e teamă să m-arunc în tine şi pun frână cu călcâiul fix la marginea prăpăstiei şi mă holbez prelung...ştii prea bine că miopia-mi mă împiedică să bat prea departe şi atunci încep să indic cu degetul formele familiare. Iar alteori mă împingi brutal, c-aşa ai tu chef să-mi testezi limitele şi mă dezmeticesc în tot felul de locuri din mine. Şi încercăm împreună să schiţăm o hartă care se încăpăţânează să-şi modifice conturul, limitele, coordonatele de fiecare dată când ne întâlnim. Cică asta se numeşte maturizare. Să nu-i crezi, ev. Noi creştem. Atât. Chiar dacă uneori avem senzaţia că suntem cei mai mici pitici din poveste. Ce mă bucur că de fiecare dată când ne reîntâlnim ne găsim schimbate, ca şi cum ar curge apă vie în noi şi oricât am încerca să prindem un pumn de apă să ne adăpăm, curge prea repede, prea jucăuş.
Fi-ţi-ar mobilul! Eşti ataşată de telefonul mobil ca de un urs cu pluş din pădurea copilăriei. E peste tot cu tine şi tu cu el, într-o continuă aşteptare şi speranţă că va clipi din moment în moment. Şi chiar dacă se mai defectează din când în când pentru că numai aşa are personalitate, tu-l peticeşti, poate poate va clipi de durere.
Vorbeşti netemperat, cu tunete şi fulgere, în ropote. Când sunt senină, îmi place să observ cum se formează tunetele în tine, ca într-un avânt orgasmic care culminează cu descărcări nervoase. Şi apoi e linişte. Sau un ceai de urzică vie cu miere pe balcon.
Şi dialogurile noastre! Ştii că-ţi ziceam eu de „super-puterea” mea de a da zoom out fix în prezent şi văd totul de undeva de sus şi-n acelaşi timp sunt acolo. Ei bine, uneori, în ceasul 12 al discuţiilor noastre mă întreb sincer dacă e un film ăsta în care scenariul e scris din replicile noastre că prea totul curge, prea totul sună/iese/e trăit fluid şi rar ne înecăm. Poate pentru că, fără să ne dăm seama...deja am învăţat să înotăm în noi.

ziua cu gust de mojito

- Eşti supărată?
- Ce copil eşti...încă...nu poţi fi supărat când eşti trist, dezamăgit şi hăituit de absenţe care vin încăpăţânate cu tine pretutindeni. Nu poţi, chiar dacă ar fi mai uşor. Am auzit la alergat dintr-un Gatorade cu umor că viaţa începe de fapt când faci un pas lăturalnic în afara zonei tale de confort. Ferice de cei care au curaj şi muşchi să-şi ia avântul şi să şi aterizeze. Sunt suspendată şi n-am nici cea mai umilă idee când/unde/în cine o să aterizez şi cred că această cădere/înălţare liberă, la sentimente distanţă de zona mea de confort se datorează încălcării regulilor jocului de către cineva. Acel cineva eşti tu.

in some respects...

this is Music

music is silence

ziua cu gust de rău

deshidratare

mmm

reloaded

te scurgi in mine ca intr-o clepsidră pe care o întorc cu fundu'n sus în fiecare dimineaţă
au

like an ice stone...

bob dylan e un cub de gheaţă
se topeşte într-un absolut cu suc de mere
şi simţi rece în tot corpul până ajunge la suflet, pentru cine-l mai are
am închis azi noapte ochii în faţa lui dylan cât să ştiu că de fapt suntem într-un bar din anii '70 înecat cu fum de ţigară, canceros prin ispite
şi pregătim intrarea lui joplin
am roşu în gât

situaţia situaţiei

eu am voie pentru că nu-l am pe "nu" în braţe
cel mult în propoziţii



gata
:)

hey

or about the daily monologue

keep this in mind

another suggestion from a wise man would be:


there’s a little STAY behind every GO AWAY.

...so let's have some fun

blame Charlie Kaufman for this piece of audible cake

mi-a plăcut

ce a scris chirilă fără cei 18 ani

ignoră comentariile...prea melopatetice pentru gustul meu cel puţin

şi apoi citeşte post-ul lui tolo despre finala de aseară, după mine o perspectivă duioasă asupra finalei pe care am savurat-o la maxim cu peroni la km 0 din vama veche, pe prietenie cu barmanul bucuros de oaspetele expat care ne însoţea ...nu te entuziasma, e doar restaurantobarul din romană :)

obsessive replay

“I may still not know what I want to be when I grow up, but I do know that someday I want to live in a house filled with my books and travel souvenirs. And the walls that aren’t covered in bookshelves will be covered with photos of my family and friends. When I leave the house I will be going to a job I love, and I’ll return to a person I love. So, that’s the dream I’m working on.”

Amber Morley

am obosit

de fiecare dată când sunt hămesită de tine
îmi întind cinismul pe o felie de pâine
o asezonez cu realitatea ta egoistă
şi gata, sunt sătulă
păcat că cinismu-mi
e o sursă inepuizabilă de hrană
să-mi fie de bine!

fragil

atât de

ziua cu gust de cer

din nurliaplex văd doar cerul
şi atunci vorbesc mai mult cu dragul de Dumnezeu
şi-I povestesc mult despre mine
ca şi când n-ar fi la curent, ca şi când n-ar şti cât de plin a fost pachetul dimineaţă
şi cât de gol e acum
ce chestie
a trebuit doar să stau pe orizontală ca să văd verticala

zilele cu noaptea-n dimineaţă

un ochi, doi ochi
buna dimineaţa
cine sunt azi?
alege repede, repede
fără să clipeşti
până nu cade şifonierul peste tine
deci, draga mea?

5 minute

se moare prea uşor
chiar şi îngerii
...

şoaptă

şi să mimeze răzvan mazilu dirijatul aşa cum ştie el să danseze
demenţă

om care mă bucură

cât de bine zice dragoş ce mă macină de vreo lună şi

frumoşi mai sunt oamenii care devin...

mică, mică rugă

pe care o murmur în mine de ceva zile până simt că-mi plezneşte coloana vertebrală
cumva înainte de a pleca...sau de a sosi
nu mi-e clar
şi cel mai probabil nici n-o să-mi fie
da' mai contează?
hai odată cu + 3 săptămâni



p(â).s(t).: oare Prea Dragul meu Prieten îmi citeşte blogul? hahaha
ar cam trebui după wireless

zilele cu gust afirmativ

Când da

unei petreceri surpriză la 11 noaptea, am surprins vitamina d, am adormit un pui de câine şi am împletit cozi unui pui de om drag şi mi-am fript cerul gurii cu plăcintă de mere. bună rău.
vitamina d mă cuprinde, e ceva mişto rău cu tine ce nu-mi dă pace


unei teme comune, am descoperit un coleg cu kilograme de sf-uri în cap pe care o să le toarne în scurt-metraje pentru hbo şi-n poveşti neterminate. tare. mai vreau, o să le găseşti într-o dimineaţă pe birou.



unei convorbiri pe skype în creierii nopţii mele, în reluare cu două ore la mii şi mii de kilometri distanţă, adorm cu vocea în ureche, pusă pe pauză pentru o extra activitate. calm, ce bine că te aud, mă îngrijorasem. mult calm matinal.

unei cafele pe care deja n-o mai puteam fenta (la urma urmei, cât să-mi ia să fac un puzzle de 5000 de piese?)...voi vedea, ştiu eu un bar

unui când poţi tu, indulcesc ziua cvasiproprietarei nurliei cu venchi şi primesc schimb pe schimb, munceşti, munceşti şi rămâi cu nimic. fie, creşti, dar tot nimic în urmă. fii atentă la suflet. pffff

unui acum, cunosc un câine care pe gerul inuman pudrat cu ninsoare se aşează cuminte între noi. nu, nu vreau prieteni noi, prietene. ce bine că ne vedem improvizat, promit mai mult timp data viitoare.

Cand nu,

mă întâlnesc, cu mirare

hush...

& listen



...so calm
makes me eat my own 'too many words' plate

ziua cu gust greţos de gri

Ma holbez de cel puţin jumătate de oră la bucata mea de cer derulată cu 100 km/h pe autostradă. Plumb, mult plumb, mai ceva ca-n compunerile din generală. Pare atât de greu cerul. Mi se face milă. Ca un pântece plin cu plumb, gata, gata să avorteze, numai să treacă durerea. Cum ar fi ca Dumnezeu să clipească şi fix atunci să pice cerul de greu ce e, suflând a uşurare. Să pice peste noi toţi, oameni mici, mici ce ne construim terenuri minate cu orgolii mari, mari. Şi să se facă toţi şi toate una sandwich cu pământul.

supertramp

au

Cred ca m-am prins cam cum sta treaba.
Tu esti intr-o camera ca intr-o cutie = zona ta de confort, in care ti-ai aranjat jucariile cum ai avut tu chef si pe care ai mobilat-o cu cine ai vrut tu. Ai si o fereastra pe care din cand te mai uiti afara, cand iti pica netul sau cand ai un simplu puseu de plictis acut.
Brusc a venit primavara asteptata 30 de ani si vezi la fereastra c-a inflorit ciresul. Ii vezi crengile. Ce firavi sunt mugurii... De fapt, cat poti sa vezi printr-o fereastra? Mai trec 30 de ani si s-au copt ciresele. Ce bine arata!!! Rosii, carnoase. Sigur sunt delicioase. Dar ca sa le simti gustul trebuie sa iesi din cutia ta.
Sau poate tu iti satisfaci pofta doar uitandu-te pe fereastra. Dar n-ai idee cat de delicioase sunt...si nici n-o sa ai daca nu iesi.Cam trist si limitat.
Da zoom-out acum. E de fapt o livada imensa cu multe fructe delicioase, hranitoare, proaspete. E o minunatie pe care niciodata n-o sa te plictisesti s-o explorezi. Iti promit.
Faza e ca deja stii cum e in zona ta de confort. Iti stii pe de rost cutia si tot ce o anima. Nu e prea previzibil de la un punct?
Si atunci?
Atunci alegi sa ramai acolo. Si sa astepti inca 30 de ani pana trec si ciresele.
Mai fa un zoom out. Suntem mici, atat de mici...cu o viata atat de scurta si imprevizibila incat nu prea ai cum s-o traiesti fiind previzibil.
Au.

noapte bună

El pe partea stângă, eu pe partea dreaptă a patului. Shobo la mijloc, dragul de el. Nu ne zicem nimic de ceva nopţi. Ma bag eu în seamă înspre dimineaţă. Poate iese ceva.
-Cred că avem de-a face cu două tipuri de oameni: oamenii lac şi oamenii cascadă. Ştiu, e extremă abordarea, dar cam astea sunt coordonatele fluide. Oamenii lac. Oamenii lac sunt de neclintit, au ţărm bine delimitat din punct de vedere emoţional. Nu ai cum să faci valuri în ei. Cel mult, te trezeşti aiurea să arunci pietre în ei, poate , poate declanşezi un val ceva, orice. Şi fac nişte unde simpatice, dar atât. Dup’aia se lasă iar liniştea.
Oamenii cascadă. Oamenii cascadă se consumă necontenit, îşi rod limitele cu un debit ameţitor al trăirilor. Dacă te uiţi în ei, s-ar putea să te ia cu ameţeală şi să cazi. Da, chiar poţi să cazi într-un om. Poţi să te şi arunci în el, pentru senzaţii tari, dar nu-ţi recomand.
E mai sănătos, mai igienic mental să fii om lac, dar pierzi mult.
Omul cascadă ţâşneşte şi te surprinde la fiecare pas, dar e copleşitor uneori, pe cât de tentant e.
Oare ce se întâmplă când oamenii lac se întâlnesc cu oamenii cascadă?
Tu ce crezi?
Şi mă uit întrebătoare în stânga mea.
Somnul doarme cu spume la gură.
Pac! un ghiont.

ziua cu gust de meniu variety kfc

ţâr, ţâr, ţâr
picură cu zgârcenie şi cu rugină la robinetul
din casa cu poveşti
aşa plouă şi afară
cât să spele blocurile murdare
două vieţi ascultă norii ciuruiţi la volum maxim
cu şosetele inundate pe calorifer
şi ani împrăştiaţi alandala prin cameră
de când ne ştim a fost dezordine
tu reciţi visul american de trei săptămâni
eu realitatea mea transmisă live
cu purici
visul bate realitatea
clar
numai că n-am idee care e miza
sau dacă măcar există una
hai la mulţi ani cu folos!
închin plasticul cu sprite
în cinstea clipei în care am fost disperat de fericite
la sincron
...acum 3 ani

petru popescu - supleantul

povestea de (hai să-i zicem) dragoste dintre scriitorul petru popescu şi zoia ceauşescu, fata soţilor ceauşescu.
scrisă cu multă...grăsime, într-un ton prea melopatetic pentru gusturile mele, dar să zicem că nostalgia, de la o anumită vârstă, glorifică trecutul transformându-l în ficţiune sirop
uite d'aia încurajez scrisul zilnic, jurnalul, cât să nu-ţi rupi gâtul mai încolo
dincolo de aceste senine impresii, cartea m-a determinat să dau un search şi să aflu asta , asta
şi sfârşitul
a! să nu uit interviul cu autorul

watchmen

or the reason why i haven't slept much in three days
but, after all,
who watches the Watchmen?



first step: read the comic book (done)
second step: the movie
(will do)
third step: go to english book shop, comic books section (will do)

iris murdoch - marea, marea

cine este, cu adevărat, prima ta iubire?




sublime descrierile mării, de parcă până acum n-am ştiut să privesc marea...
păcat că mintea scriitoarei s-a stins în alzheimer
după ce o citeşti, sigur vei vrea să vezi şi filmul Iris, după cartea scrisă de soţul ei, John Bayley, "Elegy for Iris".
de când am văzut filmul, mă tot bântuie imaginea Aglayei Veteranyi numărându-şi ridurile în oglindă, scriindu-şi versurile-i cubiste pe rochia de mireasă
e o provocarea îmbătrânirea...

eric berne - games people play

now that i'm aware of them, let's play :)



now i'm looking for this book
help is needed

ziua cu gust de brioşă de la tine din colţ

e cea mai mare naivitate
ştiu
dar îmi doresc atât de mult acum, acum
să sune de ieşire şi tu să intri trufaşă în clasa mea
să te urci pe banca mea
şi să-mi arăţi scrisoarea de la alin
aşa...să-mi dau şi eu cu părerea
şi-apoi să-i zâmbeşti galeş lui creţu care oricum ştii că-i cu puştoaica aia mai mică
dar nu contează
nu pentru asta o faci şi eu ştiu
numai eu
şi tu
şi eu să-ţi arăt sms-ul de zi noapte în franceză de la v, direct din unatc
chiar dacă tu nu ştii franceza
eşti fată deşteaptă...ai prins tu sentimentul din traducere
şi iar ai întârziat cu două cărţi la bibliotecă
dar îţi iau eu pe care le vrei pe permisul meu
ai auzit, eva?! pe care le vrei tu...
ţi-am promis eu atunci când ai avut prima dată (ce chestie, se poate de mai multe ori) inima zdrobită şi te-ai răzbunat pe manualul de filosofie
c-o să fie bine
...nu prea a fost
şi nici nu prea cred c-o să fie
iarta-mă
sună de intrare
şi mi s-a cam schilodit şi naivitatea
ce de căcat...e ca-n noaptea aia de la mâţ de-acasă
când cana a fost o clipă si apoi nu
şi tu nu eşti aici să mai faci o cană cu ceai

later edit: ...ce bine

cod galben

piua
vreau să te scriu fix cum eşti acum
cât camera mea transpiră mirosul tău
cât superlativele se dizolvă cu efervescenţă în vinul roşu
cât clocoteşti în mine
cât luna şi soarele mâzgălite pe mâinile mele nu s-au înecat în cadă
cât sentimentul nu se scurge la duş
gata
acum pulverizez lumină peste cuvinte
poţi să te întorci în pelicula ta
răspiua

eu et al. - alex tocilescu

râsuplânsupecoclauri
cu toate organele

no one's gonna find me

ciupa ciups a fost sâmbătă la concertul lui bobby mcferrin
...m-a umplut
omul acesta pe scenă a fost un răspuns pentru mine
nu mi-e încă prea clar care e întrebarea



Gonna get in my car, drive away (Drive away)
Drive so far, no one's gonna find me
Put my foot on the gas, accelerate
Drive so fast, no one's gonna catch me
No one's gonna catch me, no one's gonna catch me, no one's gonna catch me, no one's gonna catch me

mă lepăd

Cum să-ţi zic că deşi sunt plătită să mă joc cu o tonă de cuvinte, nu cred deloc în ele?
Deloc.
Degeaba îmi pui în farfurie varii complimente şi declaraţii. Mă îndop cu ele pentru că sunt setată să-mi fie foame. Dar nu e ce vreau. Deloc. Nu vreau să ne aşezăm zilnic la aceeaşi masă şi să ne punem pe cel mai fin porţelan cele mai preţioase complimente şi să le mestecăm în tăcere. Nu. Chiar nu. Eu vreau mişcare. Vreau să alerg, nu să mănânc. Vreau fapte. Ne tot împiedicăm spre devenire, spre noi...de bolovani de cuvinte. Ne aşezăm pe ei şi contemplăm drumul. Aiurea. Vreau să facem un pas, doi paşi, n paşi. Până obosim sau ne rătăcim pe drumuri diferite. Dar măcar mergem, măcar descoperim, măcar înaintăm.
Nu cred în ceea ce fac decât prin prisma persuasiunii şi a infinitului potenţial de a crea poveşti şi lumi posibile spre vânzare. Atât.
Din simplul motiv că ce mi s-a pus până acum în farfurie m-a lăsat flămândă.
Iar experienţa personală te face mai credibil. Acesta este argumentul meu.
Cât de chirurgical zice Cohen „Când văd cum o femeie îşi schimbă expresia în orgasmul pe care l-am atins împreună, ştiu că ne-am întâlnit. Tot restul e ficţiune. Acesta este vocabularul zilelor noastre. E ultimul limbaj comun pe care îl avem.”
Futu-i.

ana blandiana - a fi sau a privi

a fi
sau
a şti că eşti
ia alege

au

cât de frumos/calm/cuminte/deschis/cu poftă/prezent/serios

te-nfrupţi/mă descoperi/visezi/respiri/intri/te joci/dispari

în/pe/cu/din

mine

blândeţea nopţii - f. scott fitzgerald

...prea tentant de exotică

23

las întunericul afară
şi intru în tine cu un zâmbet de carte poştală
brusc totul explodează în trailere de filme pentru masă, cu replici perfecte şi zâmbete de postere photoshopate
nu e un film, chiar nu e, oricât de mult îl derulezi în capul tău şi-l aplaudăm la prima vizionare
nu poţi pune oamenii pe pauză
doar pe stop


şi te întorci în filmul tău pentru tone de autografe

the diary of anne frank

"The best remedy for those who are afraid, lonely or unhappy is to go outside, somewhere where they can be quiet, alone with the heavens, nature and God. Because only then does one feel that all is as it should be."

&

Whoever is happy will make others happy too.




p.s.: read the book before you see the movie

a fost ora 04:00

cat de plin suna in noi noul album moby

love poem

beyond watching eyes
with sweet and tender kisses
our souls reached out to each other
in breathless wonder

and when I awoke
from a vast and smiling peace
I found you bathed in morning light
quietly studying
all the messages on my phone

by banksy

ca un pumn in stomac dupa ce te-a momit cu prajituri

idiotul - f.m. dostoievski

în spiritul cărţii, azi, de ziua mea, îmi doresc să fiu o idioată dostoievskiană :)



p.s: am citit cuminte cartea mai întâi. încă puţin şi e şi filmul gata.

cu dreptul în stângul

sunt şi zâna "pas-greşit" aici
în complicitate cu zâna nurlie
e atât de simplu să zâmbeşti în culori celor mai simple lucruri
cam asta învăţăm noi în nurlia
nu e mult, dar e pentru sufletele noastre teribile :)

ziua cu gust de ursuleţi pombar

ce chestie
pielea mea poate fi cerul tău
în fiecare noapte ai putea să schiţezi pe ea ce constelaţii îţi explodează în cap
ai avea propriul cer la care te-ai uita şi spre care ai creşte numai pe verticală
pe orizontală e plictisitor de uman
mulţi se ciocnesc de prea multe
orătănii
dar pe verticală creşti în fiecare zi tot mai sus
sus, sus, sus îmi zice îngerul încă de la 18 ani
şi mi-e ciudă de mor pe mine că-mi îmbib adesea mintea cu fleacuri orizontale
de stă pisica-n coadă
hai pe verticală
o iau eu înainte şi trag şi cerul după mine
sâc!