24h

Îşi scufundă capul pe pernă ca într-un val în care speri să dispari şi alunecă fluid în somn. Fără vise. Are destule în viaţa reală şi n-ar chef de încă o dezamăgire. De fapt se culcă doar ca să prindă clipele de imediat cum se trezeşte. Le ştii? Acele clipe fără gravitaţie, în care ieşi din somn, dar încă nu dă buzna realitatea în mintea ta. Prezentul absolut, mai plin decât prezentul din cărţile self help. Doar atunci se simte liniştită. În clipele fără gravitaţie. Dar realitatea e flămândă de victime şi muşcă din ele. Trece anestezia, simte greutatea corpului. Simte cum se scurge iar durerea aia nouă de ceva luni. Şi de-abia atunci începe să viseze cu adevărat...la o zi, la 24 de ore formate fix din aceste clipe fără gravitaţie de care să atârne fără să atingă realitatea. Nici măcar cu vârful degetelor strâmbe de la picioare, nici.