ziua cu gust de cookie cu cioco alba si fructe confiate

-o să râzi, dar te cunosc de hmmm...de aproape 2 ani şi recunosc c-am râs cel mai mult în viaţa mea cu tine
-multumesc. e în top 5 complimente primite până la frageda-mi vârstă
-bravo...ai şi stricat momentul
-ştii că nu-mi plac chestiile astea melopatetice
-nu e o chestie melopatetica pentru că oricum mă şi enervezi...când îţi iei tonul ăla enervant rău şi-mi zici pe nume...deci când îmi zici pe nume e clar că ţi s-a rupt firul
-mi-e foame aş mânca un pepene galben cu ingheţată

mi-am adus aminte azi dimineaţă de exerciţiul acela năstruşnic când încercam să-mi aduc aminte ce miros şi gust asociez cu vremea ce-a vremuit când eram copil şi mă jucam poker pe un colţ de cârpă pe supercolecţii turbo şi cartonaşe cu suprize.

copilăria mea miroase a naftalină şi a vasilină din cimitirul de tractoare şi are gust de roşie nespălată presărată cu sare grunjoasă

ziua cu gust de smirnoff ice

-tu nu ştii c-am dormit o noapte în maşină...i-am prins toate cuvintele la uşa şi le-am strâns tare tare până-au învineţit...să tacă odată! m-am trezit în stradă cu mâna pe cheie...accelerez şi merg aşa vreo jumatate de oră cu telefonul închis...
-trebuia să vii la mine...
-n-am avut putere...m-am trezit pe la 7 dimineaţa, m-am întors şi i-am scris pe maşină cu degetu’n înmuiat în praf „te iubesc” şi-am plecat la repetiţii...
-te-am sunat în ziua aia...gasisem busuioc...”să fii iubită fatăăăă!”
-şi sună şi nu răspund...eram blocată în personaj jur...eram pur şi simplu blocată...la al zecelea apel îmi revin...răspund...”sunt pe autostradă...am avut un accident..sunt bine...sunt cel mai norocos...m-am rostogolit cu maşina şi prima mea grijă când am auzit sirena a fost să-mi ascund joint-ul...hahaha”...am rămas interzisă...nici nu mai ştiu când am ajuns acolo...îmi aduc aminte doar că râdeam ca nebunii şi nu...nu era de la joint...o să râzi, dar la tine m-am gandit atunci
-eu?
-da....tu...cum am râs atunci ca bezmeticele de ziceam c-am speriat tot răul din noi şi din jurul nostru...
-aaa...da...jocul ăla idiot...cât rezistăm să ne uităm în golul nostru...chiar era comic...sau noi făceam situaţia comică...prea mult fum
-hai diseară să mă vezi
-am treabă
-ah...iar te dai ocupată
-nu...chiar am treabă...o să-ţi povestesc odată la telefon în timp ce tu eşti în brazilia la un curs de dans şi-mi urli-n telefon „che pasa?!”
-am un puseu de dor
-abţine-te. ne vedem

ziua cu gust de lapte 1,5% grasime

supradyn-ul se dizolvă la şase dimineaţa într-un sfert de cana cu apă plată
noua mea vitamina d se dizolvă la zece noaptea într-un bar dubios în care noi comandăm, cu delicateţe, un ceai cu miere

sărim peste politeţuri, mâncăruri preferate, job-uri, criza economică şi ne uitam una-ntr-alta cu o nonşalanţă sfidătoare...nu ne intrebăm reciproc ce vedem ci doar ne holbăm aşa... fără să mai auzim unplugged-ul pentru care de fapt venisem...

nu m-am mai aruncat aşa în cineva de...atunci

spontan, fără să întreb „mă mai descalţ?”, „îmi permiteţi să intru în cămara dvs cu dulceaţă?”

fără întrebări...doar răspunsuri

şi multă multă energie...şi nu...supradyn-ul îşi făcuse deja treaba de dimineaţă pe drumul de jumătate de oră în care mă tot certam cu somnul îndesat în geantă, lângă sticla de apă, creioane ascuţite, radieră...

ziua cu gust de mcbrioşă bleah

azi vitamina luma made in blazer mi-a dus cuminţică părul la tuns
- vezi că ţi-ai uitat părul pe jos...nu-l iei?
- ha...
ca să nu-mi mai plângă capul după păr l-am scos în restaurantul cu zâmbete de zahăr , unde l-am amăgit cu graţie cu o super-mega-extra-nemaipomenită ofertă cafea cu lapte + brioşă bleah
ma tot ispiteşte vocea vitaminei s de la mii de metri altitudine...aşa, parcă în ciudă că io am ritm cardiac şi că urlu în telefon "negreeeeşiiiit" în timp ce el stă cocoţat pe umerii unor prieteni aflaţi la mii si mii de metri altitudine
revin fără păr în camera-mi galbenă
mai vreau...
amr...
ah.

dido - safe trip home (album)

"I still forget that anyone's actually going to hear it while I'm writing songs. It just becomes a relationship between you and the music, you and the emotion. You're not thinking at that point, you're not even filtering yourself - you're not having to, because it's just you sitting on your own in the kitchen. If I did think about the eventual audience, I don't think I could do it."




...pe mine ma linişteşte într-un mod tare straniu, melodie cu melodie...

ziua cu gust de ceai negru cu lapte

Trânteşte uşa.
Iar a uitat să-şi cumpere lapte pentru ceaiul negru înainte de culcare.
Iar a uitat că şi-a promis că o să respire adânc când simte cum zvâcnesc cuvintele în ea.
Trânteşte un salut formal si dă drumul la apa caldă. Un duş. Atât îi trebuie să-şi spele regretele şi să reînceapă procesul de autosugestie. Aşa, ca la nebuni. Totul va fi bine. Sau cel puţin...va fi. Ştie că are avantajul vârstei care o scuză în anumite circumstanţe dubioase.
Ah, de ce nu tace apa? Cât să-şi audă gândurile care-i şiroiesc prin cap.
Apa tace. Tac şi gândurile.
Parfumul ei e suficient de vesel pentru a-i uşura procesul de autosugestie.
Schimbă aşternuturile.
Se ascunde aşa, udă, în ele...îşi strânge genunchii la piept, perna pe cap, telefonul închis şi adorme. Nu visează.

Incuie uşa.
Iar a uitat că n-are mâncare în frigider.
Şi-a adus aminte că trebuie s-o lase să se liniştească. Oricum, e inutilă o discuţie pe ton ridicat, piperat cu reproşuri. Şi el chiar a avut o zi grea la muncă.
Dă drumul la apă să se încălzească. Dă drumul la muzică, se dezbracă, îşi ia prosopul de pe calorifer şi intră sub duş. Îl macină ce-a auzit la radio pe drum...o prostie de altfel, dar îi ţine creierul activ sub duş.
Până şi apa pare furioasă pe el. O combină. Temperatura este optimă.
Se şterge bine, se schimbă. Se aruncă în pat.
Telefonul pe silent.
Visează ce-a auzit la radio.

cand vrei sa urli "futu-i!!!"

...si mansarda-i plina, ce faci?
a) tipi in gand si apoi respiri adanc
b) iti scrii pe mess in casuta ta FUTU-I!!! si apoi dai escape
c) dai o tura pe afara
d) ii soptesti colegei s-o dea mai departe pana la persoana careia ii este adresata urarea...asa...ca la telefonul pana fir

yo, bitch!

...sau ciupa ciups in vacanta :)

jose saramago - toate numele

José Saramago's speech at the Nobel Banquet, December 10, 1998

The Universal Declaration of Human Rights was signed today exactly 50 years ago. There is no lack of ceremonial commemorations. The attention fades, you know. When serious matters emerge the public interest starts to diminish, the next day even. I hold nothing against these commemorative acts. I myself have contributed to them, in my modest way, and if it is not out of place or time or ill-advised let me add some more. In this half-century, obviously governments have not morally done for human rights all that they should. The injustices multiply, the inequalities get worse, the ignorance grows, the misery expands. This same schizophrenic humanity that has the capacity to send instruments to a planet to study the composition of its rocks can with indifference note the deaths of millions of people from starvation. To go to Mars seems more easy than going to the neighbour. Nobody performs her or his duties. Governments do not, because they do not know, they are not able or they do not wish, or because they are not permitted by those who effectively govern the world: The multinational and pluricontinental companies whose power - absolutely non-democratic - reduce to next to nothing what is left of the ideal of democracy. We citizens are not fulfilling our duties either. Let us think that no human rights will exist without symmetry of the duties that correspond to them. It is not to be expected that governments in the next 50 years will do it. Let us common citizens therefore speak up. With the same vehemence as when we demanded our rights, let us demand responsibility over our duties. Perhaps the world could turn a little better.

ziua cu gust de ghiocei

nu stiu unde m-am pierdut sau unde ne-am pierdut
habar n-am cand s-a intrerupt convorbirea telefonica, cand ai obosit tu sa mai alergi pe camp dupa semnal sau cand am obosit eu sa caut bonibon prin toate super/hiper marketurile
acum suna atat la mine cat si la tine
suna
si iar suna
dar niciunul dintre noi nu raspunde
mai stim ca avem acelasi numar cand primim un sms in care intelegem ca suntem unul pe urmele celuilalt
mai e si acel puseu emotional prin zorii zilei, dar rar...din ce in ce mai rar

pana aseara
cand ai lasat numele meu pe invitatie, invitatie pentru doi
aseara erai TU pe scena...L-ai atins pe Dumnezeu si stii asta si ai stiut-o si cand ai primit florile si cand ai aruncat florile si ai facut plecaciunea si cand...
de azi noapte pana azi tot incerc sa ma prind cand am iesit eu din filmul al carui scenariu ti-l tot povesteam la inceput...in casa pisicii la care locuiam in weekend...
mi-l trimiti, te rog, prin sms, la noapte?
asa...sa mi-l mai aduc si eu aminte...poate o sa am curaj sa joc in el...dar mai intai stai sa obosesc in cel pe care-l joc acum
multumesc
stii numarul

si?... ce mai fac?...

cu ce si-a spalat pacatele

co-stapanul lui mall-e...pacatele fata de mine, bineinteles :P




ps: noroc cu muzica :)