mai ţii minte când îţi povesteam de zidul meu de oameni? ridicat cărămidă cu cărămidă...
tu ziceai...ce frumos
e în comă
mă bag sub duş
îmi tremură mâinile
o sun pe vitamina l şi-i cer sec un pat în casa cu poveşti
laptele cald cu miere din borcan face minuni...adoarme copilăria cu ochi albaştri shhhh...
e în comă
braţe înfăşurate în somn
mulţumesc din suflet pentru pat
vocea care se tot împiedică în lacrimi şi nu ajunge la mine
a murit
copilăria cu ochi albaştri a murit şi eu mă tot holbez la ceaiul negru cu lapte şi tot ce gândesc e că eu aleg cum să reacţionez
pentru o clipă uit că eşti lângă mine
ce liniştitor că-mi aduc aminte
se clatină, ev...se clatină zidul...dispar cărămizi încă de la fundaţie
şi-mi tremură picioarele
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu