Minute în şir stau cu ochii-n cer holbându-mă la aşchiile de soare care mi se sting în miopie…şi brusc mi se aprinde mintea - de fapt soarele e rădăcina Arborelui Vieţii care a fost plantat în cer şi doar Cei de Sus, dincolo de cer, îl pot vedea cum creşte, cât de înalt e…şi când tună cad frunzele de fapt sau vreun înger şturlubatic care s-a căţărat prea sus. Te-ai prins?
Şi noi de fapt vedem doar rotundul trunchiului cu rădăcinile…razele sunt rădăcinile bine înfipte în cer iar când Dumnezeu o să ajungă la capătul capătului răbdării o să smulgă cu mâna dreaptă Arborele şi atunci se va surpa cerul peste noi…alunecare de cer.
ergo Eliade a interpretat aiurea Arborele Vieţii :)
Da’ ce ştiu eu?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu