coffee & essay in bed

The winners of the 2011 National Magazine Awards were announced on 9th of May and the winner of the ESSAYS & CRITICISM section was John Jeremiah Sullivan for “Mister Lytle: An Essay”

He appeared to me only once afterward, and that was two and a half years later, in Paris. It’s not as if Paris is a city I know or have even visited more than a couple of times. He knew it well. I was coming up the stairs from the metro into the sunshine with the girl, whom I later married, on my left arm, when my senses became intensely alert to his presence about a foot and a half to my right. I couldn’t look directly at him; I had to let him hang back in my peripheral vision, else he’d slip away; it was a bargain we made in silence. I could see enough to tell that he wasn’t young but was maybe twenty years younger than when I’d known him, wearing the black-framed engineer’s glasses he’d worn at just that time in his life, looking up and very serious, climbing the steps to the light, where I lost him.

the rain in Spain is mainly in the plane

oamenii mari susţin că lumea e cu susu-n-jos
aiurea, se pripesc...
dacă într-adevăr lumea ar fi pe dos, lacrimile oamenilor ar ploua în cer (în sfârşit verbul "a ploua" ar avea subiect) şi aripile îngerilor ar intra la apă
şi atunci "înger, îngeraşul meu [...] în tot locul mă-nsoţeşte şi de rele mă păzeşte" n-ar mai exista
până atunci, rămânem noi să ne plouă de sus în jos pentru că noi oricum suntem prea grei ca să mai zburăm pe verticală
q.e.d.

the great cover

chapeau! for the great graphic design...it slightly reminds me of the mad man intro




In my younger and more vulnerable years my father gave me some advice that I've been turning over in my mind ever since.
"Whenever you feel like criticizing any one," he told me, "just remember that all the people in this world haven't had the advantages that you've had."
The Great Gatsby
Chapter 1, opening words.

prior to the ielts exam

the crunch

by beloved and kindly hated bukowski :)

too much
too little
or too late

too fat
too thin
or too bad

laughter or
tears
or immaculate
unconcern

haters
lovers

armies running through streets of pain
waving wine bottles
bayoneting and fucking everyone

or an old guy in a cheap quiet room
with a photograph of Marilyn Monroe.

there is a loneliness in this world so great
that you can see it in the slow movement of
a clock's hands.

there is a loneliness in this world so great
that you can see it in blinking neon
in Vegas, in Baltimore, in Munich.

people are tired
strafed by life
mutilated either by lover or no
love.

we don't need new governments
new revolutions
we don't need new men
new women
we don't need new ways
we just need to care.

people are not good to each other
one on one.
people are just not good to each other.

we are afraid.
we think that hatred signifies
strength.
that punishment is
love.

what we need is less false education
what we need are fewer rules
fewer police
and more good teachers.

we forget the terror of one person
aching in one room
alone
unkissed
untouched
cut off
watering a plant alone
without a telephone that would never
ring
anyway.

people are not good to each other
people are not good to each other
people are not good to each other

and the beads swing and the clouds obscure
and dogs piss upon rose bushes
the killer beheads the child like taking a bite
out of an ice cream cone
while the ocean comes in and goes out
in and out
in the thrall of a senseless moon.

and people are not good to each other.

ziua cu gust de vinul pe care nu reuşim niciodată să-l terminăm

eu sunt prietenă sinceră cu cei patru pereţi ai camerei mele
nu ne facem declaraţii decât în tăcere
aşa convieţuim noi
uneori ne întâlnim câte trei în colţ...patru cu numele de pe carte
şi chicotim cu post-ituri galbene şi colţuri îndoite
azi ne holbăm tuspatru la fereastră
cum curg linii continue sau întrerupte de ploaie din cer
cum mă încumet să iau iniţiativa de a trimite gânduri verticale spre cer
cum măsor unghiurile gândurilor despre tine...360 de grade de iubire
ceea ce îmi aduce aminte
să îmi şterg stropii de ploaie din ochi şi să mă întorc la cele 90 de grade de singurătate

pot şi eu să stau cu „nu” în braţe...

nu mai vreau sentimente de scurt-metraj...vreau lung metraj
nu mai vreau ploi mărunte, ploi pentru pitici, ploi mocăneşti, ploi meschine, ploi cu porţia
vreau inundaţie
vreau dragoste diluviană...şi eu să mă cocoţ pe coliba raţiunii mele şi să mă uit la nesfârşitul lichid
şi fix atunci soarele răsare din mine
şi m-arunc...m-arunc în nesfârşit
şi da, da, da, ştiu că nu prea ştiu să înot, că obosesc repede,
dar nu, nu, nu...sunt inundată de dragoste şi atunci mă arunc necugetat
uită-te! fac şi pluta cu ochii spre nesfârşitul din biblie
şi atunci întind un deget strâmb şi tulbur cerul
şi atunci el se picură în inundaţie până la ultimul nor
respir apă, inspir apă
e ca lichidul amniotic care mă creşte pentru a doua oară
şi brusc se rupe apa
...

ziua cu gust de vin alb în lipsă de roşu

campionul insomniilor, Nabokov, se justifică in "Lucruri transparente" cam aşa "Noaptea e întotdeauna un uriaş, dar aceasta a fost mai îngrozitoare decât altele"...sună familiar?
azi-noapte am atins performanţa de 13h de somn, un somn din care m-am trezit şi mai somnoroasă...vezi? ştiu eu de ce nu dorm mult de obicei
e o bucurie după insomnii, dar e şi o teamă de noaptea care va urma, în care uriaşul nu va mai fi doborât nici măcar de oboseală, nici de vocea îngerului de pe skype, acum răcit cobză, nici de pianul din urechile ipodului
nu-mi rămâne decât să-mi urez "uriaş pitic"